foto: pixabay.com
A fost o vreme când zahărul era mai prețios decât aurul. El este departe de a fi un simplu alimente: este o lentilă prin care putem descifra istoria umanității și progresele ei inclusiv în materie de mentalități.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Astăzi, e un gest reflex: luăm dimineața în mână borcanul cu zahăr ca să dăm gust ceaiului sau cafelei. Sau îl adăugăm, tot reflex, printre ingrediente atunci când preparăm un desert. Dac nu a fost întotdeauna așa, iar de-a lungul timpului cantitățile consumate erau limitate din cauză că producția nu era una la scară industrială, ca astăzi.
Zahărul era, demult, o mirodenie rară, misterioasă, destinată meselor regale și drogheriilor tradiționale. Istoria sa străbate deșerturi și oceane, regate și revoluții, schimbând pentru totdeauna felul în care percepem gustul dulce.
De la trestia Indiei spre imperiile arabe
Conform izvoarelor istorice recunoscute, primele urme ale zahărului datează de peste 2500 de ani, în India. Textele sanscrite antice vorbesc despre śarkarā, un suc dulce extras din trestie și solidificat în mici cristale. Indienii au învățat repede să fiarbă și să purifice sucul, creând o substanță ce putea fi transportată și conservată: astfel s-a născut zahărul.
În secolul al VII-lea, arabii au adus cu ei acest meșteșug în bazinul Mediteranei, perfecționând tehnicile de rafinare și răspândind culturile de trestie de zahăr în Persia, Egipt, apoi în Cipru, Sicilia și Spania. Lor li se datorează primele rafinării, unde trestia era stoarsă, sucul fiert și apoi cristalizat în blocuri conice — un proces lent, aproape alchimic. Se crede că negustorii și cruciații genovezi au descoperit zahărul în anul 1099, în timpul celor trei zile de asediu asupra orașului Tripoli, în Siria.
În Evul Mediu a ajuns la curțile domnești din Europa
În Europa Evului Mediu, zahărul era o raritate. Se vindea în farmacii ca medicament pentru stomac sau pentru „îndulcirea sufletului” și era folosit de nobili ca simbol al bogăției.
Banchetele renascentiste erau pline de statui din zahăr, modelate și colorate: mici capodopere efemere pe care doar cei mai bogați și le puteau permite.
La Florența, Veneția și Genova, negustorii îl importau din coloniile arabe sau portugheze plătind pe el echivalentul în aur. Era zahărul din Cipru, din Malta sau cel provenit din Levant, atât de rafinat încât era păstrat în cutii de lemn, ca o bijuterie.
Comerțul triangular care a adus sclavii în America
Apoi, descoperirea Americii a schimbat totul. Portughezii au dus trestia de zahăr pe insula Madeira și apoi în Brazilia, iar spaniolii au plantat-o în Caraibe, astăzi zona predilectă a culturilor de trestie de zahăr. Și astfel, în doar câteva decenii, zahărul a devenit motorul economic al Atlanticului — dar a deschis și una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei lumii.
Plantațiile necesitau o forță de muncă uriașă și continuă, și astfel a luat naștere așa zisul comerț triunghiular (triangular trade), mai exact sistemul de schimburi comerciale în trei direcții între Europa, Africa și America din perioada colonială (secolele XVI–XIX): din Europa plecau arme și țesături, dinspre Africa erau deportați oameni reduși la sclavie, iar din Americi se întorceau zahăr, rom și melasă.
„Aurul alb” a îmbogățit regatele europene și marile companii coloniale, dar cu prețul libertății și al vieții a milioane de oameni. Comerțul triunghiular a contribuit la dezvoltarea capitalismului timpuriu, iar pe lângă zahăr mai făceau parte din acest tip de comerț tutunul și bumbacul.
De la zahărul de trestie la cel din sfeclă
Adevărata revoluție din perspectivă modernă i se datorează însă lui Napoleon Bonaparte.
În timpul blocadei continentale impuse de englezi, Franța a fost tăiată de la aprovizionarea cu zahăr colonial. Napoleon a încurajat atunci căutarea unei surse alternative — și astfel, în 1806, omul de știință Benjamin Delessert a reușit să extragă zahăr cristalin din sfecla de zahăr.
Din acel moment, gustul dulce nu a mai depins de tropice. Câmpiile Europei s-au umplut de sfeclă, au apărut pretutindeni rafinării de sfeclă de zahăr, acest produs devenind un bun accesibil tuturor. Și astfel, în câteva decenii, ceea ce fusese un lux pentru câțiva s-a transformat în ingredient cotidian, motor al industriei dulciurilor și simbol al modernității și progresului. Pentru ca apoi, secolele XIX și XX, zahărul să invadeze la propriu spațiul domestic, fabricile și imaginația colectivă, ajungând să se transforme din simplu aliment în formă de recompensă mentală, care a deschis calea către excesele de consum. Astăzi, singurele dificultăți rămân cea de alegere și cea de a sta departe de el, cert fiind că are un preț pentru sănătate, mai ales ca ingredient al alimentelor ultraprocesate.
