Harghita: 225 de unităţi de cazare, restaurante, programe şi atracţii turistice au certificare Family-friendly

festivalul sarmalelor, salonta, sarmale, festival Sursa foto: visitharghita.com

Un număr de 225 de unităţi de cazare, restaurante, programe şi atracţii turistice din Harghita au certificate Family-friendly, în cadrul unei iniţiative susţinute de autorităţile judeţene, care promovează turismul dedicat familiilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Campania Family-friendly a fost lansată în 2020 de către echipa Visit Harghita, pentru a transforma judeţul într-o destinaţie turistică prietenoasă cu familiile, iar locurile de cazare, restaurantele, activităţile turistice, atracţiile şi evenimentele trebuie să îndeplinească nişte criterii şi primesc certificate Family-friendly, transmite Agerpres.

“Iniţiativa reuneşte unităţi de cazare, restaurante, programe, atracţii şi evenimente care promovează o abordare centrată pe familie şi respectă criteriile necesare pentru obţinerea certificatului. Pentru a obţine certificarea, furnizorii trebuie să deţină o autorizaţie oficială şi să îndeplinească cerinţele prevăzute în Manualul Family-friendly. Echipa Visit Harghita efectuează vizite la fiecare solicitant, iar în cazul în care sunt identificate lipsuri, se acordă un termen pentru remedierea acestora”, a transmis Visit Harghita, într-un comunicat de presă.

În acest an, un număr de 37 de operatori în turism au primit certificatul Visit Harghita – Family-friendly, evenimentul desfăşurându-se la sfârşitul săptămânii trecute într-un resort din comuna Zetea.

Certificatele au fost înmânate de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, Szabó Károly şi de consultantul în turism Răzvan Pascu, ambasador turistic onorific al judeţului Harghita.

În acest an au primit certificatul Family-firendly 20 de unităţi de cazare, trei restaurante, cinci programe turistice, patru atracţii turistice şi cinci evenimente.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, a subliniat că dezvoltarea turismului local rămâne o prioritate, în special în contextul titlului de Regiune Gastronomică a Europei pe care judeţul îl va deţine în 2027.

“În vremuri dificile este cu atât mai important să sprijinim comunităţile. De aceea, Consiliul Judeţean Harghita lucrează constant la consolidarea turismului local. În 2027, judeţul Harghita va purta titlul de Regiune Gastronomică a Europei, ceea ce va spori şi mai mult vizibilitatea şi atractivitatea turistică a zonei, oferind noi oportunităţi pentru toţi operatorii”, a declarat Bíró Barna-Botond, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, citat în comunicatul de presă.

Oferta completă Family-friendly este disponibilă pe site-ul www.visitharghita.com şi în aplicaţia mobilă Visit Harghita.

De asemenea, în fiecare an este publicată o ediţie tipărită a ghidului Family-friendly, prezentată în cadrul târgurilor şi evenimentelor turistice, a mai transmis sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *