Micile firme şi fermierii din China cumpără din ce în ce mai mult porci potriviţi de la crescătorii mai mari şi îi îngraşă, pentru a obţine preţuri mai mari, dar guvernul introduce reguli mai stricte faţă de aceste practici speculative, care țintesc să reducă greutatea suinelor şi să stabilizeze piaţa, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Pentru crescătorii mai mici, îngrăşarea suplimentară sau cumpărarea de porci adulţi de la marii producători şi hrănirea lor alte câteva lui, până se îngraşă cu încă 40-50 kg, este un mod de a paria pe creşterea preţurilor la carnea de porc.
Un alt obiectiv al măsurilor este acela de a limita consumul de furaje, în contextul războiului comercial cu SUA
Dar analiştii spun că autorităţile de reglementare sunt îngrijorate de pariurile pe modificarea preţurilor şi de risipirea furajelor, în pofida solicitărilor de a reduce cantitatea de cereale folosită pentru hrana animalelor. Toate aceste evoluţii vin în contextul războiului comercial cu SUA, care a sporit necesitatea reducerii dependenţei de importurile alimentare.
„Putem înregistra deficit de aprovizionare pe termen scurt, urmat de o saturare, ceea ce duce la modificarea preţurilor şi destabilizarea pieţei. Guvernul pare decis să stabilizeze preţurile la carnea de porc, în timp ce-i protejează pe micii fermieri de pierderi şi reduce comportamentul speculativ”, a apreciat Pan Chenjun, analist la Rabobank.
Muyuan Foods, principalul crescători de porci din China, anunţa luna trecută că a oprit vânzările către cei care îngraşă porcii, după zvonurile referitoare la politici care să aibă ca obiectiv majorarea stocurilor de porci la ferme.
Introducerea de reguli mai stricte este în desfăşurare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Reprezentanţii Comisiei Naţionale de Dezvoltare şi Reformă din China (NDRC) şi ai Muyuan Foods nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.
Piața internă este afectată de cererea slabă și de supraofertă
China, cel mai mare consumator mondial de carne de porc, este afectată de cererea slabă şi supraoferta, care reduce marjele de profit.
Preţul porcilor este din februarie la aproximativ 14 yuani per kilogram, în scădere faţă de vârful de 21 yuani în august 2024, conform datelor MySteel.
Îngrăşarea sporeşte aprovizionarea cu carne de porc şi înrăutăţeşte declinul preţurilor, când piaţa este deja în scădere, avertizează Lin Guofa, analist la compania de consultanţă Bric Agriculture Group.
Cei mai eficienţi sunt porcii de aproximativ 120 kilograme, dincolo de acest nivel, ei mănâncă mai mult dar cresc mai puţin, a adăugat Pan.