Grecia: Poliţia a dezmembrat o grupare care trafica nepalezi pentru munci agricole în condiţii degradante

14 persoane munceau fără forme legale în agricultură FOTO: Dreamstime/ Randy Fletcher

Grecia a dezmembrat o grupare infracţională care a traficat zeci de bărbaţi nepalezi, i-a bătut şi i-a forţat să muncească la ferme agricole din această ţară, în condiţii degradante şi plătiţi prost sau chiar deloc, a transmis joi poliţia elenă, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Poliţia a acuzat 17 persoane, printre care zece pakistanezi, de participare la această grupare, care opera cel puţin din noiembrie 2024. Alte 100 de persoane au fost arestate pentru lipsa permiselor de şedere legală.

Nepalezii munceau şi locuiau în ‘condiţii insalubre şi degradante’, a indicat poliţia într-un comunicat.

Unul dintre membrii reţelei, o nepaleză în vârstă de 29 de ani, avea ca sarcină să publice anunţuri de angajare în Grecia şi alte ţări europene, şi să recruteze bărbaţi care munceau legal în ţări din Balcani, inclusiv în România, promiţându-le salarii mai mari şi condiţii de lucru mai bune.

Banda le confisca victimelor documentele de identitate la sosirea în Grecia şi unii dintre bărbaţi erau bătuţi sau răpiţi dacă încercau să plece, sau erau forţaţi să plătească răscumpărări pentru a fi eliberaţi.

Potrivit poliţiei, nepalezii, care locuiau în adăposturi temporare sau în depozite în centrul Greciei şi în Peloponez, munceau în condiţii foarte dure, odihnindu-se foarte puţin şi primind salarii foarte mici.

Un procuror investighează acum cazul.

Europol a acordat asistenţă în această operaţiune şi va extinde investigaţiile la alte ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *