Gerul din noaptea de duminică spre luni, care a cuprins toată țara, s-a făcut resimțit și mai puternic în nordul țării, la Suceava.
Iar fermierii sunt antreprenorii care stau cu ochii non stop pe buletinele meteo, pentru că de „starea vremii” depind, în mare măsură, afacerile lor.
Legumicultorul Pavel Florea, din Dolhasca, județul Suceava, a declarat în exclusivitate pentru G4Food, că nu a închis un ochi toată noaptea, pentru că a stat să facă focul în seră.
„Am stat azi noapte și am pus lemne pe foc, de ne-au sărit capacele. Am încălzit cu lemne. Avem un hectar de solar, dar doar 4000 de metri pătrați am încălzit”.

500 de lei costă, pe noapte, lemnele de foc!
Pavel Florea spune că îl costă 500 lei pe noapte lemnele necesare pentru foc. Ori, dacă ținem cont că următoarele 5 zile se anunță la fel de friguroase, reiese că fermierul trebuie să plătească 2500 lei, doar ca să încălzească sera.
„Vântul ăla puternic a intensificat curenții și a fost și mai rece. Deocamdată am doar roșii și ardei în solar. Ne-am oprit din plantat, când am văzut că vine frigul ăsta. Deja am văzut că a stagnat creșterea în solar, iar vârfurile plantelor sunt afectate. Altă soluție nu avem acum, decât să ardem lemne ca să încălzim solarul. Ăsta este jobul nostru, sursa noastră de venit. Știți vorba aceea: «ce luăm pe mere, dăm pe pere!». Ce să vă mai spun? Nu știm ce va fi anul acesta. Dumnezeu știe!”, a spus Pavel Florea.
Cât de afectate au fost culturile și livezile din județul Suceava ne-a spus Elena Claudia Gogu, directoarea Direcției pentru agricultură din județul Suceava, care i-a contactat pe fermieri, încă de la prima oră:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
„Dat fiind faptul că noi suntem în nordul țării, temperaturile sunt mai scăzute, pomii n-au plecat în rod foarte mult, copacii nu sunt cu mugurii deschiși. Poate mai recuperăm ceva.
Legumicultorii se mai pot apăra, că fiind spațiu închis, pot încălzi. Fiind în nordul țării, ei sunt obișnuiți cu vremea rece, deci sunt mai pregătiți pentru situații de acest gen. Deocamdată, nu am primit oficial niciun semnal pentru comitetul pentru situații de urgență.

Elena Gogu: „La rapiță s-ar putea să fie o problemă, dar, doar acolo unde a pornit butonul floral”
Dar, pot să vă spun că, în zona Fălticeni, unde este un bazin pomicol cu peste 3000 hectare de livadă, preponderent măr, sunt compromiși caișii, piersicii, cireșii. Dar pe toate sectoarele, este prea devreme să facem o evaluare, pentru că urmează câteva nopți geroase și paguba nu poate fi evaluată.
Pe cultura mare au fost zone în care s-au înregistrat și minus grade. La rapiță s-ar putea să fie o problemă, dar, doar acolo unde a pornit butonul floral. Însă contează foarte mult ce se întâmplă în următoarele zile. Așa că, până la sfârșitul săptămânii este prematur să ne pronunțăm”, a declarat pentru G4Food, directoarea Elena Gogu.
Am vrut să știm dacă fermierii din zonă sunt asigurați, astfel încât să fie protejați de eventualele daune financiare:
„Dacă în cazul înghețului se mai pot încheia polițe de asigurare, nu același lucru se întâmplă în caz de grindină, dat fiind riscul mult mai mare pentru asiguratori. Motivul este cauzat de faptul că nu este implementat încă, în zona noastră, sistemul anti-grindină.
Ținând cont că prețul unei asigurări este destul de mare, mai puțini sunt fermierii care reușesc să încheie astfel de polițe. Dacă pentru situații de acest gen de îngheț se mai pot încheia asigurări, în cazul pagubelor produse de grindină acest lucru nu este deocamdată posibil. Sunt 8 puncte de lansare antigrindină pe Suceava și 12 pe Botoșani. Este stabilit constructorul, urmează să vedem dacă sunt bani anul acesta în buget, pentru aceste investiții”, ne-a spus Elena Gogu, directoarea Direcției pentru Agricultură din județul Suceava.