Gândaci morţi şi insecte, echipamente murdare şi urme de mucegai, într-o brutărie din Bucureşti/ Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au suspendat activitatea comercială

Gândaci morţi şi insecte, echipamente murdare şi urme de mucegai, într-o brutărie din Bucureşti/ Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au suspendat activitatea comercială
Sursa foto: Pexels/Expect Best

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis temporar o brutărie din Bucureşti după ce au găsit mai multe nereguli, printre care gândaci morţi şi insecte în zona unde erau vândute produsele de panificaţie şi patiserie şi echipamente murdare şi cu urme de mucegai, tavanul şi pereţii din spaţiul de producţie erau afumate, cu zone cu infiltraţii si cu pete. Unitatea a fost amendată cu 30.000 de lei, transmite News.ro.

Reprezentanţii ANPC au primit o sesizare potrivit căreia se găsesc gândaci în brutăria care aparţine de SC Kidas Burek SRL cu punctul de lucru în strada Mărgeanului nr. 37 din Bucureşti.

Echipele de control au găsit gândaci morţi şi insecte la locul de comercializare produse de panificaţie şi patiserie şi în dospitor; panacoate uzate, neigienizate şi cu urme de mucegai; depozitare produse specialităţi panificaţie şi patiserie în tăvi neigienizate corespunzător, cu grad avansat de arsură şi fără etichetă privind elementele de identificare şi caracterizare; spaţii frigorifice depozitare materii prime ce prezintă ventilaţia cu acumulări de impurităţi şi grilaje cu exfolieri de vopsea.

De asemenea, la inspecţia dospitorului comisarii ANPC au constatat acumulări de lichid nespecific, impurităţi, mucegai, urme de rugină şi un gândac mort.

Totodată, tavanul şi pereţii din spaţiul de producţie erau afumaţi, cu zone cu infiltraţii si cu pete, iar tubulatura avea acumulări masive de praf.

Brutăria a fost închisă temporar până la remedierea deficienţelor, fiind amendată cu 30.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți