Autorităţile au decis să neutralizeze 72 de porci dintr-o gospodărie din satul Chesler, comuna Micăsasa, unde a fost depistat un porc mort din cauza pestei porcine africane, a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, Prefectura Sibiu, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“În dimineaţa zilei de 20 mai, medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la CSV Micăsasa a fost notificat de proprietarul exploataţiei despre moartea subită a unei suine, de sex M, vârsta 5 luni. (…) În exploataţia din acest focar exista un număr de 72 capete suine vii, categoria tineret şi porc gras. S-a decis neutralizarea suinelor existente în exploataţie, în număr de 72 capete porc gras şi tineret, precum şi a suinei moarte, acţiune care se va efectua în cursul zilei de 22 mai, în vederea limitării răspândirii bolii. Acţiunea se va efectua sub supraveghere sanitară-veterinară”, se arată în comunicat.
Potrivit Prefecturii, “s-a impus interdicţia de scoatere din exploataţie a animalelor existente in exploataţie. S-a stabilit o zonă de protecţie în jurul focarului, de minimum 3 kilometri, pe raza localităţilor Chesler din judeţul Sibiu şi Făget din judeţul Alba şi o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minimum 10 kilometri”.