Dr. Roxana Dumitriu-Stan, medic endocrinolog: „Carnea de pui cu hormoni și antibiotice reprezintă un pericol pentru sănătate” / Studiile oficiale arată că în UE există un număr infim de probe neconforme, iar utilizarea hormonilor e strict interzisă

carne de pui, carne de pui cu hormoni, antibiotice, endocrinolog

Carnea de pui face parte din dieta de bază a majorității românilor, fiind pe primul loc în preferințele consumatorilor, datorită prețului mai accesibil tuturor și a digestibilității sale ridicate la orice vârstă, potrivit unui studiu privind consumul cărnii în țara noastră în ultimul deceniu (2010-2020). Medicii adesea recomandă carnea de pui, fiindcă este o sursă bogată de proteine, dar săracă în grăsimi și calorii, fiind ideală pentru menținerea greutății. Există însă și reversul medaliei. Organismul uman se poate îmbolnăvi atunci când există reziduuri hormonale și antibiotice în carnea de pui într-o concentrație mai mare decât cea admisă de forurile reglementatoare.

Ultimul raport oficial al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), aferent anului 2022, arată că nivelurile de reziduuri de hormoni și antibiotice în animalele de fermă și în alimente de origine animală sunt extrem de scăzute în UE. De asemenea, reamintim că utilizarea hormonilor la producția și procesarea de carne de pui în UE, deci și în România, este strict interzisă.

Marile rețele comerciale sunt obligate prin lege să deruleze propriile programe de autocontrol privind respectarea legislației care interzice prezența hormonilor în produsele de origine animală.

Utilizarea hormonilor în zootehnie este interzisă în Uniunea Europeană prin Directiva 22/1996, iar raportul Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară (EFSA) arată că nivelurile de reziduuri în animalele de fermă și în alimente de origine animală rămân scăzute în Uniunea Europeană.

„Spațiul Economic European (EEC) a interzis utilizarea tuturor hormonilor și a substanțelor hormon-like, pe de altă parte FDA a permis utilizarea acestora ca agenți de creștere însă cu stabilirea unor limite”, a explicat dr. Roxana Dumitriu-Stan, medic specialist endocrinolog, asistent universitar la UMF „Carol Davila”.

Potrivit medicului, „carnea de pui cu hormoni și antibiotice reprezintă un pericol pentru sănătate”. „Consumul acesteia poate fi legat de apariția unor tulburări endocrine. Date recente dintr-un studiu efectuat în Egipt au arătat că toate mostrele de carne de pui au conținut reziduuri hormonale într-o concentrație mare, care a depășit limitele impuse de FDA (Food and Drug Administration). Expunerea și efectul reziduurilor hormonale din carnea de pui variază, în funcție de diferiți factori: obiceiuri alimentare, vârstă, sex, concentrația reziduurilor hormonale din carne și produse din carne. În literatură sunt evidențiate următoarele cantități acceptate pentru ingestia zilnică în cazul estradiolului, progesteronului și al testosteronului 0–0.05 μg/kg, 0-30 μg/kg, respectiv 0–2 μg/kg per kg corp”, a precizat medicul.

Tinerii preferă carnea de pui

Aproape 90% din consumul de carne în România este reprezentat de cea de porc și pasăre. Potrivit studiilor, peste 90% dintre români consumă carne cel puțin o dată pe săptămână, iar aproape 50% aproape zilnic, tinerii preferând carnea de pui, iar cei peste 45 de ani carnea de porc.

Consumul de carne de pasăre a crescut foarte mult, astfel că în anul 2020, un locuitor consuma în medie anual 28 kg, o creștere cu 53,8% față de anul 2010.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Dr. Adrian Streinu-Cercel: „Copiii din ziua de azi mănâncă pe fugă” / Cel puțin 50% dintre copiii cu dureri abdominale funcționale au niveluri ridicate de anxietate

În anul 2010 s-au consumat în medie cca 1,52 kg de carne de pasăre/persoană/lună, ajungând în 2020 la 1,63 kg/persoană/lună.

Dr. Roxana Dumitriu-Stan (Sursa foto: G4Food)

„Carnea de pui nu ar trebui să conțină aditivi, conservanți sau alte urme de substanțe – reziduuri hormonale”, e de părere medicul endocrinolog, care îndeamnă românii să citească etichetele atunci când cumpără carne de pui și să se uite și la modul de ambalare al acesteia, întrucât există disruptorii endocrini și în ambalaje.

„Riscul depinde de cantitatea de hormoni conținută de carnea consumată, de cât de des și cât de mult consumă, dar și de sensibilitatea receptorilor fiecărui organism. Reziduurile hormonale pot acționa ca disruptori endocrini și pot determina apariția unor efecte adverse toxice. Disruptorii endocrini interferă cu sinteza, secreția, transportul și metabolismul hormonilor din organism. Vârsta la expunere este unul din cei mai importanți factori, copiii fiind mult mai vulnerabili. Reziduurile hormonale pot mima acțiunea hormonilor steroizi și pot interacționa cu receptorii din organism – prin efect de stimulare sau inhibare a acestora. Efectele pot să nu fie imediate, pot fi la distanță în viața de adult. Acești hormoni din pui sunt asociați cu apariția cancerelor hormo-dependente. Utilizarea estradiolului și a testosteronului în creșterea acestor animale este foarte periculoasă. Diclor-difenil-tricloretanul (DDT) este o altă substanță periculoasă, un disruptor endocrin, care este utilizată și în prezent în anumite țări ca insecticid și este o sursă de contaminare pentru carne, ouă etc. Astfel atât carnea de pui cât și ouăle care provin din regiuni în care solul, apa și aerul sunt contaminate cu astfel de substanțe reprezintă un pericol pentru sănătate”, a spus dr. Roxana Dumitriu-Stan.

Pubertate precoce la copiii care consumă carne de pui

Dr. Oana Parlițeanu, medic specialist diabet, nutriție, boli metabolice, a avut cazuri de copii care se confruntă cu pubertate precoce declanșată din cauza consumului cărnii de pui.

„Am văzut mai multe fetițe de 9-10 ani, cu pubertate precoce, cu menarhă la 8-9 ani și întrebate despre alimentație mamele lor au spus că fetele sunt hrănite cu carne de pui din comerț, pentru că s-a împământenit că porcul este rău și scump, iar pește nu mănâncă și avem antibiotice și hormoni de creștere în puii respectivi. Cercetătorii americani au efectuat niște studii la copii până în 20 de ani, la tinerii până în 30 de ani, care s-au îmbolnăvit au ajuns în spitale pentru că erau rezistenți la toate antibioticele pe care medicii le puteau da, ei nefiind bolnavi niciodată, neluând antibiotic niciodată și, de fapt, au ajuns la concluzia că făcuseră rezistentă la antibiotice din cauza consumului cărnii de pui care conținea antibiotice”, a povestit dr. Oana Parlițeanu.

Medicul diabetolog Sorina Ispas a avut la cabinet băieți și bărbați cărora le-au crescut sânii și care după ce au scos din alimentație carnea de pui și-au revenit la normal.

„Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva mănâncă pui injectați cu hormoni și le-am cerut să-și determine nivelul de estrogen și chiar aveau un nivel crescut. Unul dintre adulți, acum în Germania, mânca pui în fiecare zi și după ce a scos puiul din alimentație s-a reglat, dar în timp, nu imediat. I-am spus să dea
un restart organismului, a scăzut în greutate vreo 10 kg și când i-și-a refăcut analizele, nu mai avea estrogenul crescut”, a declarat dr. Sorina Ispas, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice și medic primar medicină de laborator.

Medicii endocrinologi pediatri din România au semnalat că pubertatea precoce la fetite și băieți este din ce în ce mai des întâlnită, una din cauze fiind expunerea mai mare la substanțe chimice care perturbă sistemul endocrinologic, găsite în alimente, materiale plastice și produse de îngrijire personală.

„Am avut cazuri de ginecomastie la băieți în special, pentru care s-a recomandat un regim special cu evitarea acestor produse și a tuturor surselor de xenoestrogeni, care pot fi regăsiți în alimente, cosmetice, apă, aer contaminat și se pot absorbi transdermic. Recomandăm părinților și copiilor evitarea cărnii de pui din comerț în aceste cazuri, alegerea cât mai atentă a surselor de carne ouă etc. și consumul cu moderație”, a precizat dr. Roxana Dumitriu-Stan.

Femeile predispuse la fibroame uterine și ovare polichistice

Dezechilibrele hormonale pot duce la multe probleme de sănătate. „Apar din cauza dereglărilor estrogenului amenoreea secundară, problemele de greutate, grăsimea pe organe, în special la femeile la menopauză, fiindcă estrogenul joacă un rol foarte important după 45 de ani la femei. Estrogenul joacă un rol foarte important și în creșterea miometrului, iar într-un fibrom crește miometrul”, a subliniat dr. Sorina Ispas.

Valentina Iscru, asistent veterinar care suferă de obezitate, s-a mutat de la vârsta de 19 ani de țară la oraș și a trecut la consumul cărnii de pui din comerț.

„Valoarea nutițională a cărnii de la oraș nu se va compara niciodată cu cea de la țară. Una e să mănânci o carne sănătoasă de la țară provenită de la o pasăre crescută cu cerealele tale din grădină sau din câmp și alta să mănânci o carne de pui cu hormoni și antibiotice. Pot să spun că fibromul uterin pe care îl am s-a dezvoltat din cauza hormonilor, pentru că fibromul apare pe bază hormonală, iar eu am mâncat pui tot timpul din oraș. Atâta timp cât am avut carne de la mama de la țară, a fost mai ușor. Acum e dificil”, a declarat Valentina, care a încercat să elimine carnea de pui din alimentație o vreme. Și a îndemnat-o și pe fetița ei, aflată la pubertate, să facă la fel.

„Una e să mănânci un copănel de țară și alta e să mănânci un copan de pui din comerț. Cel de țară are o sațietate mai mare, trebuie să faci masticația de mai multe ori, pe când pe cel din comerț îl înghiți foarte repede și apoi ți se face foame imediat. Copiii de astăzi sunt crescuți mai mult cu alimente de oraș. Fiica mea nu consumă carne de țară. I-am și spus, mami, dacă nu te oprești, o să explodezi la fel ca și mine cu carnea asta, cu alimentația asta. Încă este în parametri normali cu greutatea conform înălțimii ei, dar începe să ia forme și hormonii s-o iau razna. Deja de două săptămâni de când n-am mai mâncat carne deloc nici eu, nici ea, se cunoaște”, a mărturisit Valentina Iscru.

Endocrinologul dr. Roxana Dumitriu-Stan confirmă că fibroadenoamele uterine, ovarele polichistice, pot avea legătură cu consumul de carne de pui cu hormoni. „Putem vorbi și de afectarea fertilității, creșterea riscului de cancer de sân”, mai atrage atenția medicul, atenționând și asupra consumului mezelurilor care pot fi un pericol pentru sănătate, dacă au ca sursă carnea cu astfel de hormoni.

Alexandra Mănăilă

Surse: ScienceDirect, ICEADR București

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

  1. Cam greu să faci pui pentru 10 miliarde de oameni fără antibiotice și hormoni.
    O parte din soluție ar fi și includerea cugetată a cărnii si lactatelor in alimentație. Dacă mănânci 100g pui cu hormoni și antibiotice pe săptămână este mult mai bine decât dacă mănânci zilnic de 3 ori pe zi, cate 200 g.
    Eu la bunica mea, pe timpul lui Ceaușescu nu mâncăm dimineață, prânz, seara pui si lactate. Erau ca un fel de “condimente “, la sfârșitul săptămânii o completare la o dietă preponderent din plante!
    Mâncând așa bunica mea încă trăiește la 93 ani! Deci pare a fi o opțiune sănătoasă pentru copii si pentru adulți!

  2. Conducatori prosti , legi proaste , care permit comercializarea puilor indopati. cu hormoni si antibiotice .Nimanui nu i pasa , ca vor creste generatii de obezi , copii deveniti puberi , de la 9 ani si care vor dezvolta toleranta la antibiotice , astfel ca , vor trebui doze de cal si antibiotice foarte puternice , ca sa tratam o banala amigdalita .

  3. În ziua de azi nimic nu este ecologic ,nici țăranii nu mai sunt precum odată!
    Nu mai duc ingrasamant natural în gradina și pe culturi ,adică pun azotat și erbicide ! Iar animalele și păsările le hrănesc cu furaje concentrate (cumparate),s au domnit țărănimii și atunci cum putem mânca ecologic și carne fără hormoni !

  4. Nu înțeleg cum de numai acum au concluzionat acest lucru. Mie mi s-a spus acest lucru încă din anul 2001 când mi s-a depistat la vârsta de 7 ani că aveam pubertate precoce.
    Cel mai deranjant este că cu toate că se cunoșteau foarte bine aceste lucruri încă de acum 24-25 de ani, nu se iau încă măsuri pentru a diminua aceste efecte.

  5. Acest articol este un fake !!! Medicii respectivi exprimă numai lipsa de profesionalism , lipsa de expertiză ! Nu au nici cele mai elementare cunoștințe de nutriție și alimentație animală inclusiv la păsări ! Legislația europeană nu permite utilizarea hormonilor în creșterea păsărilor și animalelor domestice destinate consumului uman !!! Nici o unitate de creșterea păsărilor sau a animalelor , autorizată sanitar – veterinar , din UNIUNEA EUROPEANĂ nu utilizează hormoni de creștere !!! Referitor la injectarea cărnii cu hormoni, persoanele care susțin acest lucru , ar trebui aduse în fața instanțelor de judecată !!! Sunt persoane care încearcă să – și facă publicitate acuzând o industrie fără nici o bază științifică !!! În țări normale ar ajunge urgent după gratii și pe o perioadă lungă de timp !!! Și ar avea suficient timp pentru a se informa !!!

    • Corect! In plus se bazează doar pe supoziții medicii aceia. “Le-am cerut să scoată carnea de pui din alimentație”. Pe ce bază? Făcuseră studii? Știau cum sunt hrăniți puii? Aveau informații sigure? Toți ne dăm seama că există multe incertitudini în legătură cu ceea ce mâncăm dar, de aici și până la a face afirmații legate de ce există în carnea de pui, trebuie să ai dovezi. Probe. Nu vorbe. Dar…ce bine e că autorii și medicii să se dea deștepți!

  6. Goana după bani ia transformat în călai nu le mai pasă de sănătatea omului în general,nu se gândesc la la copii,injecteaza tot cu tot felul de prostii sa arate bine ca omul sa cumpere dar toți vor da socoteală în fața lui Dumnezeu,nimic nu rămâne neplătit pt.ca aici pe pământ noi nu avem conducători nu v-ați dat seama nici după 35 de ani?

  7. Leonard Stafie
    In articol fara substrat științific, doar după goana de.senzational. dar daca scrie medic are și expertiză în producția de carne
    Niste studii de prim Egipt, studii care nu au nici o relevanță pe teritoriul Comunității Europene
    Nu m-ai spun ca nu cred că aceste studii exista și nici nu știm acuratețea lor, metoda științifică utilizată conferă dreptul de rezultate la absolut. Plus niste rezulultate (daca ar fi valide științific,) dintr-un areal geografic care nu are restricțiile din UE. Nu au nici o relevanță doar manipularea consumatorului european. Pun întrebarea; exista cercetări efectuate pe oameni cu privire la afirmațiile din articol? Au fost luați în considerare toți aditiviii utilizați de industria alimentara? Sau pur și simplu sunt niste supoziții ar unora care vor să iasă în față. In fine este un articol tendențios cu o clara manipulare a consumatorilor. Articol realizat doar pentru a ieși în față.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *