Larry Ellison, fondatorul Oracle și unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a vrut să revoluționeze agricultura printr-un proiect ambițios de sere verticale. Inspirat de viziunea unei agriculturi high-tech, Ellison a investit 500 de milioane de dolari în start-up-ul său. Rezultatul? Un dezastru, transmite WSJ, citat de Economedia.
Decizii greșite, costuri uriașe, probleme tehnologice. Toace acestea au compromis întreaga inițiativă. Cum s-a ajung la acest dezastru?
Fermele au fost amplasate pe insula Lanai din Hawaii, teren pe care Ellison îl deține majoritar. Insula părea un loc ideal pentru testarea unei agriculturi sustenabile, având în vedere că 90% din alimentele de acolo sunt importate.
Greșeli tehnologice și costuri explodate
Unul dintre obiectivele principale ale proiectului era neutralitatea energetică, bazată pe panouri solare.
Inițial, acestea trebuiau să coste 12 milioane de dolari, însă costurile au crescut la 50 de milioane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
În cele din urmă, generatoarele diesel au fost folosite pentru a menține funcționale echipamentele agricole, anulând practic ideea sustenabilității.
În plus, tehnologia de monitorizare a culturilor a întâmpinat probleme serioase.
Camerele și senzorii avansați nu au funcționat din cauza unei rețele Wi-Fi instabile, iar mecanismele automate pentru reglarea obloanelor în funcție de soare au rămas neutilizabile.
În ciuda investiției masive, start-up-ul Sensei a reușit să cultive doar roșii cherry și salată verde, culturi care nu au fost suficiente pentru a recupera măcar o parte din investiția uriașă.
Eșecul lui Larry Ellison demonstrează că tehnologia, oricât de avansată, nu poate înlocui expertiza agricolă și planificarea riguroasă. Or Ellison a frefuzat să se consulte cu experții.
După acest dezastru, miliardarul își redirecționează acum investițiile spre sere robotizate, în speranța că va găsi o soluție mai eficientă pentru agricultura viitorului