Din seria de preparate gourmet moderne, dulceața de ardei iuți este una dintre cele mai practicate și mai consumate. Se înscrie într-un trend nou de preparate, sweet and spicy, pe valul influențelor bucătăriei asiatice. Se poate cumpăra, dar se poate face și în casă, pentru iarnă, fiind un preparat simplu dar de mare efect. Și cu costuri absolut derizorii.
Ingrediente pentru 2 borcane medii
800 g ardei roșii
200g ardei iuți (varietăți la alegere, dacă există mai multe opțiuni)
500 g zahăr
100 ml vin roșu
10 g sare
Procedeu
Se curăță ardeii îndepărtând filamentele din interior, apoi se taie bucăți mici și se așează într-o oală.
Se curăță apoi și ardeii iuți, folosind mănuși de bucătărie, pentru că există riscul ca substanța iute – capsaicina – să pătrundă în piele și este extrem de neplăcut: o spun din propria experiență, am ajuns să dorm cu mâna în apă rece.
Odată puse la un loc în oală toate ingredientele, inclusiv zahărul, sarea și vinul, se fierbe la foc mic circa 30 de minte.
Se lasă să se răcorească puțin, apoi cu un mixer vertical se mixează bine compoziția.
Se mai ține apoi pe foc încă circa un sfert de oră, tot la foc mic.
Când e gata, așa fierbinte se așează în borcane bine sterilizate, care se țin sub mai multe pături până se răcesc în mod natural.
Cum se folosește dulceața de ardei iuți
Cel mai simplu mod de a o utiliza este acela de a o asocia cu brânzeturi învechite sau semi și pâine de calitate. Contrastul cu gustul dulce și picant, pune în valoare sapiditatea brânzeturilor – cu cât e mai veche cu atât o pune mai bine în valoare.
În afară de brânzeturi, se poate asocia foarte puțin și în contextul unei garnituri pentru friptură, de exemplu în combinație cu legume gătite dietetic, să le dea un plus de gust.
Sau, se poate adăuga într-un dressing sau chiar într-un sos de roșii pentru paste, dacă vrem să experimentăm. Cine o încearcă pe post de muștar?