Un experiment reușit de desalinizare a apei folosind pâinea, transformată în electrozi de carbon

Un experiment reușit de desalinizare a apei folosind pâinea, transformată în electrozi de carbon
FOTO: Dreamstime/Skypixel

Un grup de oameni de știință a folosit pâine uscată pentru a produce apă potabilă, pornind de la o idee mai veche de transformare a pâinii uscate în electrozi de carbon.

Cei mai mulți dintre noi ne gândim de regulă să facem din pâine crutoane sau pesmet, dar o echipă de cercetători de la Saint Vincent College, Universitatea din Pittsburgh, și Universitatea din Pennsylvania au mers mult mai departe, încercarea de a înțelege dacă folosind elementele chimice conținute în pâine nu s-ar putea ajunge la o soluție economică de desalinizare a apei, scrie publicația italiană dissapore.com. Desalinizarea apei marine este considerată una dintre soluțiile de viitor pentru a obține apă potabilă si pentru irigații, în condițiile crizei hidrice cauzată de schimbările climatice.

desalinizarea apei folosind un material creat din paine uscata

Experimentul creării electrozilor de carbon din paine. Foto: stvincent.edu

Rezultatele studiului lor au fost publicate în revista științifică cu acces deschis Royal Society Open Science și indică carbonul drept „bagheta magică” a ecuației. Pe scurt: carbonul conținut în pâine le-a permis cercetătorilor să o transforme în electrozi de carbon – conductori electrici care pot fi folosiți ulterior la desalinizarea apei.

Pâinea, folosită ca materie primă în combinație cu apa, pentru a crea o pastă coaptă la temperaturi foarte înalte

Din echipa de cercetare a făcut parte și doctorul Adam Wood, cunoscut în mediul academic pentru că publicase deja un articol despre posibilitatea transformării pâinii uscate în electrozi de carbon. Cu alte cuvinte, Wood era pe teren deja cunoscut, motiv pentru care a implementat împreună cu restul echipei două strategii experimentale diferite.

Primul procedeu, rezumat pe scurt, presupunea utilizarea unei matrițe 3D pentru a da pâinii o anumită formă, apoi coacerea acesteia într-un cuptor la 800 °C timp de o oră, în prezența unui flux de azot. Scopul, explică oamenii de știință, era formarea unui electrod solid din carbon.

A doua metodă consta în amestecarea pâinii uscate cu apă într-un blender, modelarea compoziției în aceeași formă ca mai sus și coacerea rezultatului la aceeași temperatură 800 °C, dar în absența oxigenului. Conform cercetătorilor, rezultatul ar fi trebuit să fie același, dar, în cele din urmă, s-a optat pentru a doua variantă, deoarece producea „modele” mai rezistente și mai precise.

Ceea ce ar putea urma este mai simplu, dacă se poate spune asta pentru un experiment atât de insolit: obiectivul echipei este acum să găsească o metodă de producție în serie a „electrodului din pâine”, care ar putea duce la crearea unor sisteme de desalinizare cu costuri reduse. Nu doar un posibil răspuns la secetă, ci și o lovitură importantă dată risipei alimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă