FOTO: Freepik
Cum poate un iaurt grecesc etichetat ca integral să fie făcut din lapte degresat? Este întrebarea pe care a adresat-o un cititor publicației italiene de sector Il Fatto Alimentare, referindu-se la produsul unui anumit lanț italian de retail, irelevant numele dar dă de gândit explicația unui specialist în tehnologii alimentare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Pe ambalajul produsului, mai precis pe capac scrie „Iaurt grecesc alb integral”, în timp ce pe lista de ingrediente apare „lapte degresat”, întreabă cititorul. „Am cumpărat produsul convins că este iaurt făcut cu lapte integral. Aș dori să știu dacă această mențiune de pe capac este corectă”.
Producția de iaurt nu intotdeauna funcționează pe baza unor reglementări legale, ci în baza practicilor și cererilor de piață
„Iaurtul nu este reglementat prin norme europene, ci doar, și nu întotdeauna, prin reglementări naționale. Dintr-o anchetă a Comisiei Europene, realizată în decembrie 2002, a reieșit că dispozițiile naționale diferă mult între statele membre: unele state din sudul Europei și Danemarca numesc iaurt doar pe cel clasic în stil bulgăresc, unde se folosesc culturi de Streptococcus thermophilus și Lactobacillus bulgaricus. În alte state, precum Germania, Olanda, Anglia, Irlanda, Suedia și Finlanda există și ceea ce se numește „mild yogurt”, unde se folosesc și alte specii de Lactobacillus”, explică Roberto Pinton, contributor al publicației și expert în tehnologii alimentare. Mild yogurt este un echivalent, în linii mari, al laptelui fermentat.
În Italia, legea dă dreptul ca un iaurt să fie adiționat cu smântână pentru a avea mai multă grăsime
De ce în Italia e posibil iaurtul integral din lapte degresat? Pentru că nu există o lege privind iaurtul, ci doar circulare ale Ministerului Sănătății, datând și ele din anii ’70 și ’80, explică expertul.
Circulara din 4 ianuarie 1972 precizează că „În mod normal, iaurtul se poate găsi în comerț atât în varianta integrală, pentru care conținutul de grăsime nu trebuie să fie mai mic de 3,0%, cât și în varianta degresată; în acest din urmă caz, produsul finit nu trebuie să conțină mai mult de 1,0% grăsime.” În tim ce a doua, circulara din 3 februarie 1986, nr. 9, stipulează posibilitatea de a adăuga smântână pentru a îmbogăți un produs cu grăsime. „Este interzisă adăugarea de agenți de îngroșare, gelifianți și stabilizatori conform Legii din 30 aprilie 1962, nr. 283 și Decretului Ministerial din 31 martie 1965 și modificările ulterioare, precum și adăugarea de lapte praf sau utilizarea laptelui reconstituit din lapte praf. Se consideră însă că poate fi permisă adăugarea de smântână pentru a îmbogăți produsul cu grăsime din lapte.”
Trebuie spus că, chiar dacă ministerelor le place să creadă altfel, circularele nu constituie surse de drept și nu obligă nici cetățenii, nici judecătorii: sunt acte interne ale unui birou public și angajează doar organele operative și personalul subordonat acestora.
Dar cum circularele ministeriale nu au nicăieri putere de lege și nu obligă nimic pe nimeni, iar ținând cont de faptul că în privința iaurtului există doar uzuri și obiceiuri, dar nu o normă de lege, pe baza circularei din 1972, calificativul „integral” pentru un iaurt cu procent de grăsime de minimum 3% (în produsul menționat de cititor procentul este de 5%) este absolut corect. Acest lucru este valabil indiferent dacă în producție s-a folosit lapte degresat, explică expertul italian. Pe lângă laptele degresat, se folosește și smântână, care are un conținut minim de 10% grăsime.
