Sunt mai multe alimentele cărora de-a lungul timpului popoarele le-au atribuit puteri speciale. Aducătoare de noroc sau care țin departe spiritele rele. Iată mai multe adunate la un loc de publicația editată de Eataly, cel mai mare food court italian, cu puncte de vânzare în toate marile orașe din lume. Nu e nimic demonstrabil, dar există și teorii care spun că o idee se poate materializa atât timp cât crezi cu adevărat în ea. De unde și rolul taumaturgic al miturilor și credințelor populare.
Lintea
Aliment aducător de prosperiate încă de pe vremea romanilor. Forma rotundă și plată le face să semene cumva cu monedele, de unde credința populară că cine mănâncă linte se îmbogățește. Corespondentul lor pe continentul american este fasolea din soiul Black Eyed Peas, pe care americanii le compară cu monezile de 1 penny. Italienii astăzi le măncâncă de Anul nou, alături de un cotechino, un preparat din carne de porc asemănător caltaboșilor Iar americanii consumă des acest tip de fasole foarte veche, într-un preparat care se numește Hoppin’ John, alături de orez, ceapă și bacon.
Rodia
În mitologia grecească, arborele de rodie era considerată o plantă sacră, iar sucului său i se atribuiau proprietăți speciale legate de fertilitate. Astăzi, în Grecia se obișnuiește ca un fruct de rodie să fie lăsat să cadă în fața porții casei pentru a vedea câte boabe se desprind și se dau de-a dura. Potrivit credinței populare, numărul lor este echivalent cu numărul banilor pe care urmează să-i primești. Iar unele femei care vor să rămână însărcinate îl mănâncă și azi sperând că ajută.
Strugurii
Unul dintre cele mai vechi fructe din zona actualei Europe, în antichitate strugurii erau simbol al abundenței. În tările de limbă spaniolă, există încă tradiția conform căreia de Anul nou trebuie să mănânci 12 boabe de strugure, aducătoare de noroc pentru fiecare lună a anului.
Mandarinele
Ca și toate citricele în general, sunt considerate de bun augur datorită formei lor rotunde, care duce la ideea de sferă/perfecțiune.
Orezul
Ca și lintea, boabele multe și mici induc ideea de abundență, de număr mare, de multitudine.
Usturoiul
Că usturoiul alungă vampirii este adevărat în aceeași măsură în care vampirii înșiși există. Însă puterea sa taumaturgică este incontestabilă. În multe culturi se consideră că ține la distanță spiritele rele și este un remediu împotriva deochiului. Atât de tare încât unele popoare atârnă câte o funie de usturoi la capătul patului, la uși sau la ferestre.
Ardeiul iute
Nu are aceeași forță în imaginarul popular precum usturoul, dar i se atribuie același tip de puteri: să țină la distanță răuvoitorii. La Napoli, de exemplu, există amulete cu o formă ușor ambiguă, de ardei roșu sau corn. Are însă puteri afrodisiace dovedite, și poate chiar asta este în fond o formă de noroc. În cel mai rău caz, dacă îl adăugăm la usturoi, ies celebrele spaghetti aglio olio peperoncino.
Marțipanul
Numele său derivă din arabul „mauthaban”, care în traducere înseamnă „monedă”. Marțipanul s-a născut, practic, ca expresie a ideii de bogăție, pentru a o atrage. În Sicilia marțipanul are formă de fructe și legume, pe când în Austria, Elveția și Germania i se dă formă de purceluș, care, la rândul lui, simbolizează forță și prosperitate.
Porcul
De la nord la sud și de la est la vest, este un animal răspândit peste tot acolo unde clima o permite. Merge mereu cu botul în sus, ceea ce în timp l-a făcut să fie asociat cu ideea de progres. Nu degeaba toate pușculițele sunt în formă de porc. Vegetarienii? Așează și ei pe masă un porcușor de marțipan.
Însă se condiseră că aduc ghinion racii, crabii, creveții și langustele, pentru că merg înapoi.
Facem si un horoscop alimentar ca vad ca tabloidizarea este pe drumul cel bun…