Înainte de apariția coloranților artificali, urzicile erau utilizate pe scară largă pentru obținerea unor pigmenți naturali folosiți la vopsirea textilelor, a fibrelor și chiar pentru colorarea cernelurilor sau vopselelor. Această practică era comună în multe culturi, datorită disponibilității urzicilor și a intensității culorilor obținute.
Cum se obțineau culorile din urzici?
-
Verde din frunze și tulpini
- Frunzele și codițele urzicii conțin clorofilă, pigmentul responsabil pentru culoarea verde.
- Sucul obținut prin zdrobirea sau fierberea acestora era folosit pentru vopsirea materialelor textile, cum ar fi lâna sau inul.
- Pentru fixarea culorii, se utilizau mordante naturale precum piatra acră (alaun) sau oțetul.
-
Galben din rădăcini
- Rădăcinile de urzică conțin tanini și alți compuși care, atunci când sunt fierți, produc o nuanță de galben.
- Această culoare era utilizată atât pentru textile, cât și pentru colorarea firelor de lână sau bumbac.
- Uneori, culoarea galbenă putea varia în intensitate în funcție de durată și temperatura fierberii.
Utilizarea tradițională a coloranților din urzici
- În Europa, urzicile au fost folosite pentru vopsirea hainelor, în special de către comunitățile rurale care nu aveau acces la pigmenți mai rari.
- În timpul Primului Război Mondial, când Germania s-a confruntat cu o lipsă de coloranți sintetici, urzicile au fost folosite ca alternativă pentru obținerea vopselelor textile.
- În unele zone din Asia și America de Nord, triburile indigene foloseau extracte din urzică pentru a colora fibrele naturale.
Astăzi, interesul pentru coloranții naturali a crescut din nou, pe măsură ce se caută alternative ecologice la coloranții chimici. Urzicile sunt redescoperite ca o resursă valoroasă în industria textilă sustenabilă.
