Comisarii ANPC au verificat firme din municipiul Iaşi şi au găsit mai multe nereguli, dar şi gândaci în locurile de depozitare a produselor. Mai multe magazine şi o piaţă agroalimentară au fost închise temporar. De asemenea, mai multe produse au fost retrase de la comercializare, transmite News.ro.
„În data de 14 martie 2025, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), domnul Cristian Popescu Piedone, împreună cu echipe de comisari din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Iaşi, au desfăşurat o serie de acţiuni de control la operatorii economici din municipiul Iaşi. În cadrul acestor verificări, au fost inspectaţi 25 de operatori economici”, a transmis, sâmbătă, ANPC.
În urma controalelor au fost date 10 amenzi în valoare totală de 86.000 lei şi 4 avertismente.
S-a dispus, totodată, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea tuturor deficienţelor şi oprirea definitivă şi retragerea din consumul circuitului uman a produselor neconforme utilizate ca materie primă în fabricarea produselor de panificaţie (drojdie, făină de grâu), precum şi a produselor finite aflate la comercializare.
Printre abaterile constatate s-au numărat: depozitarea necorespunzătoare a produselor aflate la comercializare; utilizarea materiei prime fără elementele de identificare şi caracterizare corespunzătoare; neafişarea ingredientelor cu potenţial alergen; neafişarea preţului pe unitatea de măsură; vitrine frigorifice neigienizate; prezenţa insectelor (gândaci) în spaţiile de depozitare a produselor alimentare.
Inspectorii ANPC au făcut verificări şi în Piaţa Nicolina şi Hala de lactate administrată de Ecopiata, aflată sub autoritatea Primăriei Iaşi.
Aici au fost constatate următoarele abateri:
„Măsura de oprire temporară a fost dispusă pentru igienizarea vitrinelor frigorifice, iar hala de lactate va fi dotată cu vitrine frigorifice noi în termen de 3 luni”, a transmis ANPC.
Au mai fost constatate abateri la brutării – utilaje de producţie neigienizate; paviment deteriorat, cu fisuri; tavan şi pereţi neigienizaţi, cu impurităţi; dnecorespunzătoare a produselor finite; produse expirate; ustensile de curăţenie depozitate necorespunzător în spaţiul de producţie.
„De asemenea, la unitatea SC Petrisor Mihai Construct SRL din Piaţa Nicolina, s-a dispus suspendarea activităţii până la remedierea deficienţelor privind igienizarea trunchiului din lemn utilizat în transarea cărnii”, a mai transmis ANPC.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți