Cererea de doner kebab este în creştere în Germania, în pofida scumpirii acestui fel de mâncare de tip fast-food, potrivit unui nou sondaj, transmite DPA, preluată de Agerpres.
Anul trecut, preţul mediu naţional pentru o lipie umplută cu carne condimentată şi salată a fost de 6,70 euro (7,80 dolari). Este vorba de un preţ cu 47% mai mare decât în 2021, când preţul era de 4,85 euro. Cu toate acestea, numărul de comenzi de kebab a crescut cu 15% în aceeaşi perioadă, reprezentând o creştere peste medie, arată concluziile sondajului.
Piaţa generală de mâncare la pachet din Germania a crescut cu doar 8% între 2021 şi 2025. Sondajul include comenzi pentru mese destinate consumului imediat, inclusiv în restaurante, snack baruri, cantine şi unităţi comerciale de catering – atât la faţa locului, cât şi digital, de exemplu prin aplicaţiile de livrare de mâncare.
Un sondaj YouGov realizat în 2025 a constatat că aproximativ una din trei persoane (35%) din Germania mănâncă kebab cel puţin o dată pe lună. Cifra include atât opţiuni cu carne, cât şi opţiuni fără carne. „Kebabul îşi consolidează poziţia de un preparat clasic rezistent la crize”, a declarat Sebastian Walter, cercetător la YouGov, observând totodată o nuanţă în cifre.
Numărul de cumpărători a scăzut uşor între 2021 şi 2025, dar cei mai mulţi clienţi au comandat mai frecvent, potrivit YouGov, care înregistrează achiziţiile a peste 7.000 de persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 69 de ani. În 2021, pandemia de Covid-19 a lovit şi industria cateringului, snack-barurilor li s-a interzis temporar să servească oaspeţi, dar vânzările la pachet şi livrările au fost în mare parte posibile.
Alături de currywurst, kebabul este unul dintre cele mai populare produse de tip fast-food din Germania. Lanţuri precum Haus des Doners şi Mangal Doner şi-au extins semnificativ reţelele de restaurante.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți