La deschiderea Congresului Mondial al Viei și Vinului, desfășurat în premieră în Republica Moldova, au fost prezenți Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Președinta Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), Yvette van der Merwe, precum și Directorul General al OIV, John Barker — un moment de mare simbolism care marchează recunoașterea internațională a excelenței vinificației moldovenești, relatează TV Moldova.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Directorul Ștefan Iamandi a evidențiat că organizarea Congresului Mondial al Viei și Vinului la Chișinău confirmă recunoașterea internațională a calității vinurilor moldovenești și aduce beneficii întregii economii naționale.
„ Faptul că acest 51 de țări au acceptat că Congresul, care este un eveniment notoriu pentru toate țările, membrii al Organizației Internaționale a Vin și Vinului, s-a organizat la Chișinău, este o recunoaștere a faptului că noi avem vinuri de calitate, că brand-ul de țară “Wine of Moldova” este recunoscut la nivel global. Și avem de câștigat tot sectorul și nu doar sectorul vitivinicol , ci toată țara. Faptul că au venit peste 400 de experți internaționali, în primul rând a câștigat restaurantele, serviciul de HoReCa, hoteliere, deci toată țara câștig până la urmă. Iar, ca urmare, comunicarea despre acest eveniment la nivel internațional este importantă pentru noi să comunicăm continuare despre realizările noastre frumoase. Deoarece faptul că noi exportăm 85 la sută din vinurile noastre și ne obligă pe noi să promovăm cu persistență vinurile noastre peste hotare.”
Dorin Ioan Sumedrea, Directorul general al Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură din România a participat și el la eveniment: ,,Suntem aici pentru că la Ștefănești, de-a lungul timpului, a început cercetarea, cel puțin în județul Argeș, la noi, cercetarea agricolă în general, iar tradiția este a cercetării în viticultură și suntem prezenți aici cu colegii, avem și lucrări de prezentat, enologi și pe partea de tehnologii viticole și așa mai departe. Deci avem la Ștefănești, la Argeș, peste 65 de ani de cercetare în domeniul viticulturii și enologiei.”
Pe parcursul următoarelor zile, în cadrul Congresului Mondial al Viei și Vinului, vor fi prezentate peste 279 de lucrări științifice, care vor aborda teme de actualitate legate de inovație, sustenabilitate și adaptarea sectorului vitivinicol la noile provocări globale.