COMUNICAT: Noua ospitalitate românească și impactul asupra brandului de țară: „Gastronomia – cu bune, cu rele” la prima conferință interdisciplinară

gastronomia Foto: Sorin Retevoi

Impactul gastronomiei și ospitalității românești asupra imaginii de țară, importanța economică (turism și producție alimentară de masă) și implicațiile asupra coeziunii sociale interne și a modului în care se văd românii pe ei înșiși au fost temele abordate de către vorbitorii (din mediul academic și al practicienilor) invitați la prima ediție a Conferințelor „Gastronomia – cu bune, cu rele” organizat de platforma de reflecție și promovare „We Are Romania / YOU ARE WELCOME”. Scopul demersului – care va avea o continuare în 16 octombrie având ca subiect peștele românesc – este acela de a genera, concret, proiecte, produse, atitudini și acțiuni cu valoare identitară și economică.

La Porțile Orientului, la periferia Occidentului sau…?

Complexele istorice duble – de inferioritate și de superioritate – ale României față de marile bucătării ale imperiilor înconjurătoare; „mărirea” Punctelor de Gastronomie Locală – și riscul decăderii acestora, în lipsa controlului asupra autenticității ingredientelor, sezonalității și tradiționalității rețetelor locale; Puncte de Gastronomie Națională, cu atractivitate internă și externă; legături mai strânse între comunitatea bucătarilor profesioniști și specialiști din alte domenii, pentru a atrage inputuri conceptuale și idei de dezvoltare; transmiterea tradițiilor către noile generații; punerea în valoare a gastronomiilor regionale prin intermediul restaurantelor tematice sau al unor evenimente din București – acestea sunt doar câteva dintre subiectele abordate în 19 septembrie 2024 la restaurantul La Mama – Clubul Țăranului Român din Capitală.

Sub sloganul „Cine mănâncă împreună, rămâne împreună”, în contextul avansat de moderatorul Cosmin Dragomir – acela de „Nouă ospitalitate românească”, care înglobează gastronomia și vizează dezvoltarea unui întreg set de atitudini, standarde și acțiuni de comunicare internă și externă – cei trei membri ai mediului academic prezenți pe scenă împreună cu liderul Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) au prezentat atât contextul geografic, istoric și psiho-sociologic, cât și experiențe și concluzii personale privind oportunitățile de viitor pentru ceea ce numim azi „bucătăriile de pe teritoriul actual al României”.

„Gastronomia românească poate fi orice vrea ea!” – mai exact, orice noi ne putem imagina, având la bază realitățile istorice

Concluzia de etapă la care au ajuns speakerii (Dr. Adriana Sohodoleanu, gastronom, specialist în sociologia practicilor culinare; Dr. Daniela Popescu, Lector universitar al Facultății de Istorie, Universitatea din Bucuresti; Dr. Miruna Vlada, scriitoare și cercetătoare în Studii Balcanice; Chef Cezar Munteanu, președintele ANBCT) au fost legate de necesitatea și beneficiile unei promovări mai puternice pe plan intern a gastronomiei și ospitalității românești, în afară de promovarea externă. Vorbitorii au punctat un aspect important: bucătăria de pe actualul teritoriu al României, deși este o rezultantă a mai multor influențe (care bucătărie nu este?!?), nu „datorează” nimic acestora, ci poate se poate mândri fără timiditate și fără vreo teamă de a greși că este una originală, atrăgătoare și reprezentativă, cu numeroase elemente importante de diversificare și diferențiere.

Nu e vorba doar de turism și ospitalitate, ci și de producția alimentară industrială cu potențial de export

Prima conferință „Gastronomia – cu bune, cu rele” de la La Mama – Clubul Țăranului Român a atins și subiectul produsului industrial, exemplificat prin prezența unei colecții de sarmale la conservă provenind din mai mult de 20 de țări, puzzle-uri, obiecte (unele chiar croșetate), timbre, tricouri și cărți dedicate acestora – un set care constituie embrionul unui viitor Muzeu al sarmalelor, unic în lume, pe care scriitorul și activistul Cosmin Dragomir dorește să îl înființeze în România.

Subiectul produsului gastronomic industrial a fost dezvoltat la nivel practic inclusiv prin degustarea unor rețete românești generatoare de vânzări în marele retail (salam de Sibiu, cârnați) puse pe piață de către partenerul conferinței, „Agricola – Creator de poftă”, prin prezentarea unor preparate „ready-to-cook” sub brandul „Food &Glory”, destinate omului modern, aflat deseori în criză de timp sau de inspirație. La fel de interesante pentru cei prezenți au fost și distilate produse după rețete tradiționale „La Horincie” (căci gastronomia înseamnă și băuturi) – cu potențial de brand național și internațional reprezentativ pentru categoria respectivă.

Intervenții valoroase intelectual la sesiunea de „Întrebări și răspunsuri” de după conferință au venit și din partea celorlalți parteneri ai evenimentului – furnizorii de salate „Eisberg – #colouryourlife” și „Teamfresh Horeca”, furnizori de fructe, legume și salate pentru mediul HoReCa. Aceștia, alături de platforma de livrări TAZZ („știe cu poftele”), sunt partenerii alături de care au pornit întâlnirile „Gastronomia – cu bune, cu rele” – gândite de We Are Romania / YOU ARE WELCOME! să catalizeze apariția unui brand de țară al României bazat pe gastronomie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *