Câte 40 de comisari ai Protecţiei Consumatorilor, detaşaţi săptămânal prin rotație până pe 17 august, pe litoral

comisari-ANPC-detasati-prin-rotatie-pe-litoral-pana-la-jumatatea-lui-august foto: economedia.ro

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a deschis luni, la Constanţa, Comandamentul Litoral 2025, pe litoral urmând să fie detaşaţi săptămânal, până pe 17 august, câte 40 de comisari ai instituţiei, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

„În fiecare săptămână, 40 de comisari vor fi prezenţi pe litoral, iar la fiecare săptămână se vor schimba, timp de şapte săptămâni. În fiecare săptămână vin detaşaţi din toată ţara, câte unul sau doi de la comisariatele respective, în funcţie de organizarea făcută pentru acest comandament”, a declarat, într-o conferinţă de presă, reprezentantul ANPC.

Piedone a mai spus că în patru din cele şapte săptămâni în care va funcţiona Comandamentul Litoral va participa şi el la acţiunile de control.

„Astăzi, suntem prezenţi 22, fără comisarii municipiului Constanţa, prezenţi cu maşini. Astăzi vom face ceva inedit, ne vom face prezenţa în staţiuni, cu 20 de maşini, bară la bară, maşini care vor defila de aici până în Vamă Veche şi, înapoi, până la Corbu”, a afirmat Cristian Popescu Piedone.

În cadrul Comandamentului Litoral, deschis până pe 17 august, comisarii detaşaţi vor fi repartizaţi pe 11 zone: Vama Veche – 2 Mai, Mangalia – Saturn, Cap Aurora – Venus, Jupiter – Neptun, Olimp – 23 August, Costineşti – Tuzla, Eforie Nord – Eforie Sud, Techirghiol – Agigea, Mamaia – Sat Vacanţă Mamaia, Mamaia – Năvodari, Corbu – Vadu.

„Comandamentul începe astăzi, 30 iunie şi se termină pe 17 august, timp de aproape şapte săptămâni vom fi prezenţi, nu agresiv, ci constructiv, vom consilia… scopul nostru ca autoritate este să prevenim şi să protejăm consumatorul. Dar vom fi extrem de drastici acolo unde limita bunului simţ depăşeşte orice fel de imaginaţie. Din experienţa mea, a anilor trecuţi, din experienţa mea de şapte luni în cadrul autorităţii, am observat că nu micii negustori sunt problema, ci marii negustori. Nu micile pensiuni sunt problema, ci marile hoteluri. Vorbesc la nivel de ţară”, a spus şeful ANPC.

Potrivit acestuia, comisarii ANPC vor fi „extrem” de exigenţi, respectând „ad litteram” legile Protecţiei Consumatorilor.

„Nu sună nici a ameninţare, sună a prevenţie. Aviz amatorilor care pe litoralul Mării Negre, de la Vamă veche până la Corbu, vor fi depistaţi, li se va suspenda activitatea, minim 30 de zile în plin sezon este joc închis pentru ei la acest capitol. Nu trebuie decât să se conformeze şi să respecte consumatorul”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *