Cluj-Napoca găzduiește prima ediție Transylvania Coffee Festival, între 29 și 31 august / Programul festivalului include și sesiuni interactive de Q&A despre cafea

Cluj-Napoca găzduiește prima ediție Transylvania Coffee Festival, între 29 și 31 august / Programul festivalului include și sesiuni interactive de Q&A despre cafea
Sursa foto: Transylvania Coffee Festival

Cluj-Napoca devine, la finalul lunii august, capitala pasionaților de cafea, odată cu prima ediție a Transylvania Coffee Festival, ce va avea loc în perioada 29–31 august 2025, în Iulius Parc. Evenimentul promite o experiență multisenzorială, dedicată cafelei de specialitate, oamenilor care o prepară cu migală și comunităților care o savurează cu pasiune, conform unui comunicat de presă transmis de organizatori.

Timp de trei zile, iubitorii cafelei vor avea ocazia să deguste sortimente premium oferite de prăjitori artizanali din toată țara și nu numai, să descopere branduri independente și să interacționeze cu barista profesioniști într-un cadru prietenos, acompaniat de muzică relaxantă și un decor natural, în mijlocul orașului.

Sursa foto: Transylvania Coffee Festival

„Transilvania, în special Cluj-Napoca, s-a conturat în ultimii ani ca o piață tot mai atentă și interesată de cultura cafelei. Tot mai multe branduri locale au apărut, iar spațiile HoReCa propun concepte din ce în ce mai variate și creative pentru iubitorii de cafea. În acest context, Transylvania Coffee Festival apare firesc, ca un răspuns autentic la interesul tot mai crescut pentru cafea de calitate și ca un punct de întâlnire pentru comunitatea pasionaților”, declară Crina Ciocian, organizatorul festivalului.

Pe lângă Roaster Village, vizitatorii vor putea descoperi produse complementare – deserturi și înghețată artizanală, patiserie proaspătă, ceaiuri, cacao, dar și un prosecco bar. Atmosfera va fi întregită de seturi de vinyluri, DJ sets și sesiuni de jazz matinal, menite să creeze un vibe relaxat și conectat.

Programul festivalului include și sesiuni interactive de Q&A despre cafea – de la cultivare și procesare, la metode de preparare și echipamente –, dar și competiția Latte Art Throwdown cu lapte alternativ, dedicată pasionaților home barista. Nu vor lipsi premiile surpriză și momentele de inspirație care definesc cultura cafelei de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă