Cluburi de noapte și restaurante din București, închise de ANPC / Șapte localuri a pus lacătul pe ușă după ce au trecut pe acolo comisarii de la Protecția Consumatorului / Sute de kilograme de produse alimentare au fost oprite de la comercializare

Rugină și mizerie, la cluburi de noapte și restaurante verificate de ANPC FOTO: ANPC

Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dispus închiderea a şapte cluburi de noapte și restaurante din Bucureşti. În timpul unui control făcut în noaptea de sâmbătă despre duminică, comisarii au verificat 29 de astfel de localuri şi au aplicat amenzi de aproape 400.000 de lei, oprind de la comercializare sute de kilograme de produse alimentare. Cluburile şi restaurantele a căror funcţionare a fost suspendată vor putea redeschide după ce remediază toate neregulile constatate în timpul verificărilor, transmite News.ro.

Controalele care au vizat cluburi din Capitală a fost realizate de ANPC în noaptea de sâmbătă spre duminică, în colaborare cu poliţişti, fiind verificat modul în care sunt respectate prevederilor legale privind protecţia consumatorilor dar şi dacă aceste cluburi respectă interdicţiile privind comercializarea alcoolului şi tutunului către minori.

„Au fost verificaţi 29 operatori economici la care au fost aplicate 29 sancţiuni in valoare totala de 357.000 de lei şi s-au dispus masuri de oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman pentru 292 Kg produse alimentare şi 16,5 l siropuri folosite la prepararea băuturilor în valoare totala de aproximativ 24.600 lei”, este bilanţul transmis de ANPC; printr-un comunicat dat publicităţii duminică.

Lipsa igienei și ustensile cu grad avansat de uzură

Principalele deficienţe constatate sunt legate de existenţa în localuri a unor suprafeţe şi echipamente cu rugină, vopsea exfoliată, praf şi grăsime; depuneri masive de grăsime pe hote, plite şi panouri electrice, utilaje frigorifice murdare şi cu chedere depreciate. Comisarii au constatat de asemenea că în bucătăriile cluburilor se foloseau ustensile neprofesionale, cu grad avansat de uzură, gheaţa folosită pentru consum era manipulată necorespunzător, în localuri există paviment cu zone depreciate, iar în bucătării erau păstrate produse alimentare cu data limita de consum depăşită sau fără elemente de identificare şi caracterizare pentru a se putea stabili dacă sunt sau nu expirate.

Alte nereguli sunt legate de informaţiile conţinute în meniuri, de lipsa gramajelor la băuturile alcoolice, de ⁠utilizarea de unităţi de volum pentru servirea băuturilor alcoolice fără marcaj de conformitate sau verificare metrologica, în vederea stabilirii cu exactitate a volumului comercializat către consumator sau de utilizarea de recipiente pentru servirea de băuturi alcoolice consumatorilor, cu volum mai mic decât cel declarat în lista meniu.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Au fost de asemenea constatate diferenţe la gramaj în cazul mâncării servite consumatorilor dar şi cluburi fără autorizaţii de funcţionare.

Șapte cluburi de noapte și restaurante, închise

Comisarii ANPC anunţă că au dispus oprirea temporara a prestării serviciilor până la remedierea deficientelor constatate pentru SC Black Spirit SRL – VINTAGE Club, SC All Trading Corporation SRL – Bucharest Garden Restaurant, Tychy Ametist SRL – Club EL DICTADOR, SC AID SRL – Club The Drunken Lords , La Brasserie Herastrau Srl – Restaurant La Brasserie, Black Pearl Herăstrău SRL – Restaurant Kong şi SC Royal Media Tehnic SRL – Restaurant Atmosphere.

„Operatorii economici îşi vor putea relua activitatea, doar după remedierea tuturor deficientelor constatate şi consemnate în procesele verbale de constatare a contravenţiei şi după ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse”, anunţă ANPC.

Instituţia precizează că în timpul acţiunii de control, a fost identificat un restaurant care organizase o petrecere la care minori consumau băuturi alcoolice, şi în acest caz fiind aplicată sancţiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *