Cele mai bune patru tipuri de brânză pentru persoanele care suferă de hipertensiune / Nutriționiștii recomandă mozzarella și ricotta, dar și alte sortimente

branzaBUNA Sursa foto: Pexels

O recomandare importantă pentru persoanele care suferă de hipertensiune arterială este să fie mai atente la ceea ce mănâncă. Specialiștii te vor sfătui, printre altele, să reduci consumul de sodiu și să crești aportul de calciu. Dar există o modalitate de a face ambele lucruri? Da, potrivit eatingwell.com, aceasta presupune să mănânci brânză!

Deși brânza are uneori reputația unui aliment gras și puțin nutritiv, anumite tipuri de brânză, consumate cu moderație, pot fi de fapt benefice pentru tensiunea arterială.

Hipertensiunea crește riscul de boli de inimă și accident vascular cerebral

De exemplu, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), 48,1% dintre adulții americani suferă de hipertensiune arterială. Dintre aceștia, doar un sfert își controlează eficient tensiunea, ceea ce îi expune riscului de boli de inimă și accident vascular cerebral.

În România, statisticile arată că peste 45% din populația adultă suferă de hipertensiune.

Așadar, ce modalitate mai bună de a-ți ține tensiunea sub control decât savurând o brânză delicioasă?

Cum poate brânza să țină hipertensiunea sub control

Consumată cu moderație, brânza poate contribui la reducerea riscului de hipertensiune. Acest lucru se datorează în parte conținutului ridicat de calciu, care a fost asociat cu scăderea tensiunii sistolice și diastolice. Magneziul și fosforul din produsele lactate pot, de asemenea, să ajute în acest sens.

Totuși, tipul de brânză ales este important, unele dintre acestea fiind chiar recomadate de nutriționiști.

Brânza elvețiană, cea mai săracă în sodiu

Brânza elvețiană (Swiss), înrudită cu Emmentalerul elvețian, este cunoscută pentru găurile sale – denumite „ochi” – formate în timpul procesului de fermentație, când se eliberează bule de dioxid de carbon.

„Brânza Swiss are cel mai scăzut conținut de sodiu – 54 mg pe 30 de grame. Este mai puțin procesată, deci are în mod natural un conținut mai redus de sodiu.”, spune Lauren Trahan, nutriționist.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Conform FDA, un aliment este considerat sărac în sodiu dacă are mai puțin de 140 mg pe porție. Circa 30 g de brânză Swiss are, de obicei, 53 mg de sodiu și 252 mg de calciu. Ca referință, doza zilnică recomandată de calciu este de 1.300 mg.

Brânza Mozzarella, săracă în sodiu, ideală pentru hipertensivi

Când vine vorba de mozzarella, ai multe opțiuni – iar aceasta este o veste bună pentru tensiunea ta arterială. Cea mai bună alegere? Mozzarella proaspătă, care are cel mai scăzut conținut de sodiu: 85 mg pe 30 g. Asta înseamnă biluțele moi, păstrate în apă.

Preferi mozzarella cu umiditate scăzută? Este și ea o alegere bună, mai ales dacă optezi pentru variante cu conținut redus de grăsime sau din lapte parțial degresat. Trahan recomandă să o folosești la pizza făcută acasă, alături de multe legume proaspete.

Brânza de capră, recomandată pentru reducerea tensiunii arteriale

Pentru că brânzeturile proaspete sunt, în general, mai puțin sărate decât cele maturate, brânza cremoasă de capră (chevre) este una dintre cele mai bune alegeri pentru reducerea tensiunii.

Cu 118 mg de sodiu și 85 mg de calciu pe 30 g, această delicatesă cu gust acrișor este ideală pentru a fi întinsă pe biscuiți cu conținut scăzut de sare sau servită cu fructe și legume – ca parte dintr-un platou de aperitive, spune Susie Polgreen, nutritionist.

Brânza Ricotta conține puțin sodiu și mult caldiu

Polgreen numește ricotta unul dintre „preferatele” ei, iar Trahan este de acord. Cu 135 mg de sodiu și 289 mg de calciu per jumătate de cană, poți include cu generozitate această brânză aerată în rețete pentru un plus de proteine din lactate. Trahan o recomandă în paste, unde adaugă o textură cremoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *