Cristeta Comerford, fost executive chef la Casa Albă, care s-a pensionat recent după aproape trei decenii de pregătit mese pentru cinci președinți și oaspeții lor, spune că familiile prezidențiale sunt „doar oameni obișnuiți” atunci când revin acasă, adică în spațiile private ale reședinței oficiale. Într-un interviu pentru Associated Press, ea a enumerat preferințele gastronomice ale tuturor președinților și familiilor lor, în serviciul cărora a lucrat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Pregătirea meselor pentru familiile prezidențiale a fost una dintre numeroasele responsabilități culinare ale lui Comerford. Mâncarea era pregătită în bucătăria principală, apoi doar primea nota finală în bucătăria reședinței, la etajul doi.
„La finalul zilei, președinții sunt și ei niște oameni obișnuiți. Vor o masă bună. Vor să se așeze la masă împreună cu familia. Dacă au copii, mănâncă împreună. Ceea ce vezi zi de zi nu e ceea ce vezi la televizor. E cealaltă latură a lor, pe care noi o vedem”, a povestit Cristeta.
Ea s-a restras din serviciu în iulie 2024 după aproape 20 de ani ca bucătar-șef și aproape trei decenii în echipa culinară a Casei Albe, fiind cea mai longevivă executive chef din istoria instituției. A lucrat în mandatele președinților Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden. Din acest punct de vedere, poate fi comparată cu bucătarul Vaticanului, Sergio Dussin, care a condus bucătăria Sfântului Scaun din perioada Papei Ioan Paul al II-lea.
Fiecare familie prezidențială avea o relație diferită cu mâncarea
Cristeta Comerford fost întrebată despre preferințele fiecăreia dintre familii și dacă se poate spune că vreunul dintre președinți putea fi considerat un „adevărat gurmand”, dintre Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden.
Familia Clinton prefera mâncăruri mai sănătoase. Hillary Clinton a angajat pe primul chef executiv american de la Casa Albă, Walter Scheib, sub bagheta căruia a lucrat și ea. Acesta e eliminat sosurile grele și preparatelor cu smântână.
De la George W. Bush, fost guvernator al Texasului, Cristeta spune că a învățat multe despre bucătăria sud-vestică. „Am făcut mii de tamales de Crăciun”, a spus ea, referindu-se la preparatul mexican din aluat de porumb umplut și fiert în frunză de porumb.
Fosta bucătăreasă șefă de la Casa Albă spune că s-a inspirat mult din grădina de legume creată de Michelle Obama. Cei doi au fost promotori foarte vocali ai alimentației sănătoase. „Grădina era elementul de bază în jurul căruia construiam meniul”, își amintește ea.
Jill Biden, soția fostului președinte Joe Bidern, era de origine italiană, iubeau amândoi mâncarea italiană și „am gătit mult în acest stil”, a mai spus Cristeta.
Despre Donald și Melania Trump, a dezvăluit faptul că sunt „foarte, foarte clasici în gusturi”. Prima doamnă iubea mâncarea italiană, așa că pregăteam frecvent paste, dar mai ușoare. Ea a evitat să dezvăluie preferințele culinare de zi cu zi ale actualului președinte american. Se știe că acesta este un împătimit al mâncării de tip fast food.
54 de mese de stat
Cinele în ținută de gală reprezintă este cea mai înaltă onoare diplomatică oferită de SUA statelor cu care se află în relații politice apropiate, iar Comerford a organizat nu mai puțin de 54 astfel de evenimente somptuoase, în care au fost oaspeți Franța și Australia, în primul mandat al lui Donald Trump. Uneori erau invitați să ajute și bucătari celebri să ajute.
Meniurile acestor evenimente cuprind trei feluri, decorul și muzica sunt alese special pentru a impresiona liderul străin și a întări relațiile diplomatice. Echipa primei doamne în colaborare cu alți responsabili de la nivel guvernamental au aproximativ două luni pentru a organiza o astfel de cină.
Comerford a spus că echipa începea prin a studia gusturile liderului invitat, apoi crea un meniu care combina cele mai bune elemente din bucătăria americană cu note din cultura culinară a țării respective.
Dezvolta cel puțin trei versiuni de meniu, iar prima doamnă făcea alegerea finală după degustări.
Cum și-a început cariera femeia care prepara mâncarea pentru președinții americani
Cristeta Comerford (62 ani) și-a început cariera la un bar de salate într-un hotel de lângă aeroportul din Chicago, apoi a lucrat ca bucătar în restaurante din Austria și Washington.
Apoi, Walter Scheib a angajat-o în 1994 pentru o colaborare temporară la o cină de stat în onoarea lui Nelson Mandela. În 1995 a devenit bucătar asistent al lui Scheib, iar zece ani mai târziu l-a înlocuit pe acesta ca bucătar-șef, devenind prima femeie și prima persoană de culoare care a ocupat această funcție.
Născută în Filipine, Comerford este cetățean american naturalizat. Soțul ei, John Comerford, este și el bucătar și a renunțat la carieră pentru a se ocupa de fiica lor, acum cofetar profesionist.
După pensionare, locul său a fost luat de Tommy Kurpradit, fostul său asistent, ai cărui părinți sunt de origini tailandeze. El ocupă deocamdată funcție de executive chef interimar. Melania Trump, care a colaborat cu Comerford în prima administrație Trump, nu a numit încă un înlocuitor oficial.
Cum a reușit să reziste atât de mult timp la Casa Albă
Comerford spune că probabil i-au venit în ajutor rugăciunile pe care le rostea adesea în drumul de o oră spre Casa Albă dimineața devreme. Dar, cu siguranță, și datorită versatilității, modestiei, capacității de a gestiona haosul și încrederii în ea și în echipă.
„La Casa Albă nu gătești doar preparate sofisticate. Trebuie să știi să faci ouă și mic dejun. Trebuie să știi să gătești un smashburger”, a spus ea. Și e important să nu uiți că totul e despre familie. „Nu e loc pentru ego în această meserie”, a spus Comerford.
Istoria culinară a Casei Albe include bucătari de origine chineză, japoneză, filipineză, sud-coreeană și tailandeză, încă din secolul al XIX-lea, potrivit autorilor Adrian Miller și Deborah Chang, care au documentat subiectul în cartea „Cooking to the President’s Taste: Asian Heritage Chefs in White House History”. Iar mulți dintre aceștia, interesant, își perfecționaseră abilitățile culinare și organizatorice activând în armata SUA.