Update
La mai puţin de două ore de la conferinţa de presă, un purtător de cuvânt al Amazon a declarat pentru CNBC că ideea de a afişa tarifele era doar o posibilitate analizată pentru Amazon Haul, secţiunea destinată cumpărăturilor low-cost, şi nu a vizat site-ul principal Amazon.
„Această idee nu a fost niciodată aprobată şi nu va fi implementată”, a precizat compania într-un comunicat ulterior.
Surse apropiate au confirmat pentru NBC News că Trump l-a sunat personal pe Jeff Bezos marţi dimineaţă pentru a-şi exprima nemulţumirea în legătură cu această iniţiativă, care a declanşat reacţia Casei Albe.
Secretarul Comerţului, Howard Lutnick, a salutat pe platforma X (fostul Twitter) retragerea Amazon, numind-o ”o decizie bună”.
Controversa a pornit de la un articol publicat de Punchbowl News, care susţinea că Amazon urma să afişeze în curând costul tarifelor lângă preţul fiecărui produs, ceea ce ar fi evidenţiat impactul direct asupra consumatorilor americani.
Știre inițială
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a calificat marți drept un „act ostil” și „politic” dorința exprimată de Amazon de a detalia impactul tarifelor vamale asupra prețurilor produselor de pe platforma sa, anunță AFP, citată de presa spaniolă.
„Este un act ostil și politic din partea Amazon. De ce nu a făcut Amazon asta atunci când guvernul (fostului președinte democrat Joe n.r,) Biden a ridicat inflația la cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani?”, a declarat Leavitt în fața jurnaliștilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Deocamdată, gigantul comerțului online nu a confirmat oficial intenția de a publica impactul tarifelor vamale.
Potrivit Punchbowl News, Amazon ar putea începe curând să afișeze „cu cât crește prețul fiecărui produs din cauza tarifelor impuse de Trump”.
Amazon ia în considerare să arate ce parte din costul unui produs se datorează taxelor vamale, conform unei surse apropiate companiei.
Amazon nu a răspuns solicitărilor AFP pentru comentarii.
După învestirea sa în ianuarie, Donald Trump a impus un tarif universal de 10% pentru majoritatea țărilor.
De asemenea, a aplicat taxe vamale mai ridicate pentru zeci de state, însă le-a suspendat temporar timp de 90 de zile pentru a deschide negocieri comerciale.
Casa Albă a impus și tarife ridicate Chinei, precum și anumitor sectoare, cum ar fi aluminiul, oțelul și industria auto.
Beijingul a răspuns prin impunerea de tarife asupra produselor americane.
Incertitudinea provocată de aplicarea intermitentă a tarifelor a destabilizat piețele financiare.
Rămâne necunoscut cum va evolua politica tarifară a magnatului republican, însă companiile din SUA deja resimt efectele.
UPS reduce 20.000 de locuri de muncă la nivel global
Gigantul livrărilor de pachete UPS a anunțat marți că intenționează să reducă 20.000 de locuri de muncă la nivel global în 2025, după o scădere semnificativă a afacerilor cu Amazon, principalul său client.
Potrivit CEO-ului UPS, Carol Tomé, compania – care avea în jur de 490.000 de angajați la sfârșitul anului 2024 – ia măsuri pentru a „reconfigura” operațiunile, ca reacție la „un mediu comercial în schimbare”.