Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a responsabilizat administrația precedentă a democratului Joe Biden pentru penuria și creșterea prețului ouălor, acuzând decizia acestuia de a ordona sacrificarea a 100 de milioane de pui din cauza gripei aviare, scre EFE Agro.
„În ceea ce privește penuria de ouă, un factor important este faptul că administrația Biden și Departamentul Agriculturii au ordonat sacrificarea în masă a peste 100 de milioane de pui”, a declarat Leavitt în prima sa conferință de presă ca purtătoare de cuvânt a Casei Albe.
„Acest lucru a dus la o lipsă de pui în țară și, implicit, la o penurie de ouă, ceea ce a generat actuala criză”, a adăugat ea.
Statele Unite se confruntă cu o criză de aprovizionare cu ouă, multe supermarketuri având rafturile goale și impunând restricții asupra numărului de ouă pe care clienții le pot cumpăra.
Prețul mediu al unei duzini de ouă a atins un nivel record, depășind 7 dolari – de peste trei ori mai mult decât în urmă cu un an, când prețul era de aproximativ 2 dolari.
De la izbucnirea gripei aviare în 2022, peste 100 de milioane de găini producătoare de ouă au fost sacrificate.
Potrivit datelor Centrului American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, gripa aviară a provocat un deces și 67 de cazuri de infectare în Statele Unite.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți