Carnea și toate celelalte produse provenite de la animale crescute în condiții de bunăstare vor fi etichetate distinct în Uniunea Europeană; cine încasează în România subvenții pentru bunăstarea animalelor

Împrumuturi refuzate fermierilor: 62 de miliarde de euro, la nivel european, în 2022; vezi în articol care sunt categoriile cele mai afectate de lipsa finanțării bancare Împrumuturi refuzate fermierilor: 62 de miliarde de euro, la nivel european, în 2022; vezi în articol care sunt categoriile cele mai afectate de lipsa finanțării bancare

Consiliul pentru Agricultură și Piscicultură ( AGRIFISH ), reunit în 15 și 16 decembrie, a adoptat concluziile privind etichetarea cărnii și a tuturor produselor care provin de la animale crescute în condiții de bunăstare. Acestea vor fi etichetate distinct și vor avea un logo propriu pe ambalaj.

Consiliul AGRIFIH invită Comisia Europeană să ia în considerare următoarele aspecte:
1. să elaboreze un sistem de etichetare pe niveluri, transparent, care să permită suficiente stimulente pentru ca producătorii să ia măsuri pentru bunăstarea animalelor;
2. să elaboreze criterii armonizate la nivelul întregii UE, relevante, măsurabile și verificabile, care, printre altele, să țină seama de particularitățile geografice și climatice ale statelor membre și să cuprindă criterii care pot fi îndeplinite de către toate statele membre și
3. să constituie, odată îndeplinite, condiția minimă pentru a putea utiliza eticheta UE de bunăstare a animalelor și termenii protejați.

Totodată, o astfel de etichetă nu ar trebui să dezavantajeze statele membre în care există deja o legislație în vigoare privind bunăstarea animalelor care este mai strictă decât cerințele legale actuale ale UE.

Comisia Europeană trebuie să aibă în vedere includerea treptată a tuturor speciilor de animale de fermă pe întreaga lor durată de viață, inclusiv transportul și sacrificarea, precum și acordarea unei atenții corespunzătoare tuturor condițiilor lor de viață; ar trebui să se acorde prioritate speciilor pentru care au fost deja stabilite cerințe legale ale UE privind bunăstarea animalelor.

Comisia Europeană a comandat deja un studiu extern pentru a vedea care ar putea fi impactul asupra sectorului agroalimentar în urma adoptării acestui sistem de etichetare special pentru produsele provenite de la animalele crescute în condiții de bunăstare.

Etichetarea distinctă a produselor provenite de la animale crescute în condiții de bunăstare a fost promovată de Germania în timpul președinției Consiliului European, deținute de la 1 iulie până la 31 decembrie. Ministrul german al Agriculturii, Julia Klöckne, a declarat după votul din 15 decembrie: ”bunăstarea animalelor a reprezentat o prioritate pentru președinția noastră și mă bucur să constat că și acum devine o prioritate a UE pentru standarde mai ambițioase și mai ridicate. O etichetă comună a UE privind bunăstarea animalelor ar spori credibilitatea și transparența piețelor noastre și ar permite consumatorilor să facă alegeri în mai bună cunoștință de cauză. Aceasta ar contribui, de asemenea, la recompensarea producătorilor care respectă aceste standarde”.

În România, sunt acordate subvenții pentru bunăstare în sectorul creșterii suinelor și păsărilor. În aprilie 2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a informat că Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat plățile aferente Măsurii M215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, pentru cererile depuse în anul 2019. Suma totală autorizată la plată a fost de 8.136.856,76 euro, respectiv 37.946.231,46 lei pentru un număr de 33 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

Pentru sectorul avicol a fost achitată o sumă totală de 8.283.571 euro pentru 48 de beneficiari.

Împrumuturi refuzate fermierilor: 62 de miliarde de euro, la nivel european, în 2022; vezi în articol care sunt categoriile cele mai afectate de lipsa finanțării bancare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *