Ordonanţa de urgenţă prin care se actualizează cadrul legal referitor la produsele de protecţie a plantelor a fost adoptată în şedinţa de Guvern de joi, noile prevederi aducând clarificări în ceea ce priveşte fabricarea, ambalarea, etichetarea, depozitarea, comercializarea, importul, exportul şi utilizarea acestor produse.
Carmen Botez, director executiv AIPROM a declarat pentru G4Food: „Adoptarea, în această formă a OUG privind fabricarea, ambalarea, etichetarea, reambalarea, depozitarea, comercializarea, importul, exportul, utilizarea și prestarea de servicii cu PPP, vine după 10 ani aproape, de la primul pas făcut în această direcție, alături de Autoritatea Națională Fitosanitară și reprezentanții unor instituții aparținând celorlalte ministere implicate (Sănătate, Mediu, ICDPP).
Din partea AIPROM, aș putea spune că perseverența și încrederea Președintelui, a membrilor Boardului și a membrilor Grupurilor de Lucru AIPROM, care au contribuit activ la conturarea și susținerea proiectului legislativ, au contat foarte mult.
Și ele au existat, pentru că noi toți am crezut și credem în importanța adoptării acestui act normative, care aliniază cadrul legal din țara noastră, în domeniul protecției plantelor cu standardele europene.
Salut în mod deosebit prevederile care se referă la interzicerea și pedepsirea operațiunilor de orice fel, cu produse de protecția plantelor ilegale și articolele care reglementează comerțul online.
Pentru prima oară, astfel de activități intră sub incidența Codului Penal și asta ne face să sperăm că prezența alarmantă a ofertelor pentru produsele ilegale în mediul online se va diminua simțitor.
De asemenea, un alt aspect care ajută foarte mult la reducerea generării artificiale de deșeuri periculoase și la valorificarea justă a produselor de protecție a plantelor este reprezentat de reglementarea situației stocurilor de produse de protecție a plantelor, care acum pot fi utilizate și după expirarea termenului de valabilitate, dacă buletinul de analiză sau certificatul de calitate atestă menținerea calității parametrilor relevanți.
Adoptarea acestei Ordonanțe dovedește că, prin colaborarea dintre instituțiile Statului și mediul privat, cu răbdare și deschidere, putem ajunge la rezultate benefice, nu numai pentru cele două părți implicate, dar, în primul rând, pentru o practică agricolă mai eficientă. În plus, prin actualizarea legislației, fermierii din România beneficiază de un cadru legal clar, transparent și corect, aliniat cerințelor europene.”
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți