Dorința noastră de a bea cafea continuă să crească, la fel ca și varietatea modurilor de a o consuma. Această băutură are o aromă puternică și un gust stimulant. O ceașcă de cafea bogată în cofeină stimulează inima și este, potrivit today.com, esențială pentru mulți oameni dimineața.
Potrivit Asociației Naționale a Cafelei din SUA, trei sferturi dintre adulți consumă cafea în timpul săptămânii.
Un sondaj arată că două treimi dintre americani consideră că aceasta îmbunătățește concentrarea mentală, iar 46% cred că le sporește rezistența fizică.
Cafeaua vine cu beneficii impresionante pentru sănătate și este o „sursă remarcabilă de antioxidanți”, potrivit studiilor.
„Consensul general este că, băută cu moderație, cafeaua este considerată unul dintre superalimentele pe care majoritatea dintre noi le avem în dietă”, explică Beth Czerwony, dietetician înregistrat la Centrul de Nutriție Umană al Clinicii Cleveland.
„Cafeaua provine din boabe. Boabele sunt o plantă, iar antioxidanții din ele sunt polifenoli” – compuși pe care plantele îi folosesc pentru autoapărare și care par să aducă beneficii și sănătății umane, adaugă ea.
Polifenolii ajută la combaterea inflamației, protejând astfel împotriva bolilor inflamatorii precum bolile de inimă, diabetul, artrita și demența, menționează Czerwony. De asemenea, cafeaua are un impact benefic asupra sănătății ficatului, stării de spirit și funcției imunitare.
Cafeaua filtrată este mai sănătoasă decât cea nefiltrată, conform unui studiu publicat în European Journal of Preventive Cardiology. Acest pas simplu în rutina de preparare poate ajuta consumatorii să trăiască mai mult.
Oamenii care au consumat cafea trecută printr-un filtru de hârtie au avut rate mai mici de deces din cauza bolilor de inimă, decât cei care au băut cafea nefiltrată, deoarece filtrul captează compușii cafelei care cresc colesterolul, cunoscuți sub numele de diterpeni.
Diterpenii sunt de 30 de ori mai prezenți în cafeaua nefiltrată decât în cea filtrată și sunt cunoscuți pentru creșterea colesterolului „rău” LDL.
Cafeaua prăjită mai puțin conțin mai mulți antioxidanți decât cea foarte închisă la culoare, deoarece procesul de prăjire îndelungată arde o parte din ei. Totuși, cafeaua prăjită mai ușor are o aciditate mai mare, ceea ce poate deranja persoanele cu sensibilități gastrice.
Cafeaua preparată fierbinte conține mai mulți antioxidanți datorită temperaturii ridicate de preparare. Însă cafeaua la rece, coldbrew, este mai puțin acidă, fiind o opțiune mai bună pentru cei cu reflux gastroesofagian.
Ambele oferă beneficii similare, dar cafeaua instant poate conține mai mulți antioxidanți și cofeină. Totuși, conține și mai mult acrilamidă, un compus considerat îngrijorător pentru sănătate, dar în cantități sigure pentru consum moderat.
Beneficiile antioxidantilor se păstrează și în cafeaua decofeinizată, aceasta fiind asociată cu o viață mai lungă și un risc redus de boli de inimă.
Cafeaua neagră oferă cele mai mari beneficii, fără calorii suplimentare din lapte, zahăr sau siropuri. Pentru un plus de aromă fără calorii, adăugați condimente sănătoase precum scorțișoară sau cardamom.
Așadar, cea mai sănătoasă opțiune pare a fi cafeaua fierbinte, filtrată, preparată din boabe prăjite ușor, consumată fără adaosuri.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți