Brunch – soluția la îndemână când vrem să concentrăm două mese într-una singură/ În ajunul Anului Nou și în prima zi din ianuarie, alegând un brunch lejer, vom mânca mai puțin și mai echilibrat

brunch Foto: Pexels

În ajunul Anului Nou ar trebui să reducem cât mai mult consumul alimentar, pentru a ne pregăti sistemul digestiv pentru o cină târzie, prelungită și foarte abundentă. Iar a doua zi, ideal ar fi să sărim peste micul dejun și să consumăm un brunch lejer, eventual folosind ceea ce a rămas de la masa de Revelion.

Ce este brunch-ul?

Un mic dejun târziu sau un prânz luat mai devreme ori mai degrabă, așa cum îi spune și numele, o combinație a celor două (breakfast/ mic dejun și lunch/ prânz).

Pentru un brunch se pot pune pe masă preparate tipice micului dejun, cafea, ceai sau un suc de fructe, dar și produse specifice prânzului: carne, pește sau fructe de mare, legume gătite și salate.

Înainte și după Revelion ne vom orienta către un brunch hrănitor și lejer în același timp

Proteinele sunt ideale atunci când dorim să consumăm ceva sățios. Și ce ar fi mai potrivit pe la orele 11 ale dimineții decât un preparat cu ouă? Vom face repede o omletă sau frittata (pentru a include și legume) ori ouă poșate.

Vom pune alături o salată din frunze și legume proaspete, eventual câteva nuci și semințe. Fructele prospete vor fi și ele binevenite sau le vom transforma într-un shake delicios. Pentru a asigura și aportul de fibre avem nevoie de o felie de pâine integrală sau vom completa shake-ul cu o lingură-două de fulgi de ovăz.

Dacă terminăm această masă de la aproape mijlocul zilei cu o cafea sau un ceai de plante (mușețel, mentă), vom „rezista” cu siguranță până la cina de Revelion, asigurându-ne și toate componentele nutritve necesare.

A oua zi dimineață, după o noapte de excese culinare și bahice, nutriționiștii nu ne sfătuiesc să sorbim pe stomacul gol două cafele. O feliuță de friptură rămasă de la Revelion sau o lingură de zacuscă ar trebui consumate lângă o porție bună de salată și o bucățică de pâine încălzită în cuptor. Nu ne este foame evident, dar la câteva ore de la ultimul pahar cu alcool băut, stomacul are nevoie de un pansament înainte de o binemeritată cafea. Un ceai de plante va ajuta și el.

O combinație de alimente ca cea de mai sus (compusă de altfel produse recuperate de pe platourile din noaptea precedentă)  resetează organismul și îl ține activ până la masa și somnul de seară. O plimbare sau puțină mișcare prin casă nu strică după noaptea pierdută și ficatul suprasolicitat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *