Autorităţile locale din Dâmboviţa anunţă, marţi, că s-a găsit o soluţie de furnizare de apă potabilă în municipiul Moreni, localitate afectată de criza apei de la Barajul Paltinu, astfel că se lucrează la reţeaua de apă şi se montează o staţie de clorinare, transmite Agerpres.
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a precizat, pe Facebook, că în paralel cu lucrările la infrastructură se distribuie apă potabilă către populaţie.
„Împreună cu primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, facem tot ce ne stă în putere pentru ca, prin soluţii alternative, să putem asigura, chiar şi parţial, alimentarea cu apă. Am stat de vorbă cu oamenii şi le-am spus că depunem toate eforturile pentru ca fiecare familie să aibă apă cât mai curând. La acest moment, Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa realizează un bypass între reţeaua publică a municipiului Moreni şi o reţea funcţională. Totodată, se montează o staţie de clorinare, astfel încât, după respectarea normelor sanitare, în câteva zile să putem furniza apă populaţiei, chiar şi după un program prestabilit”, a menţionat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
În Moreni, se distribuie apă în aproximativ 20 de puncte fixe şi mobile, pentru ca toţi locuitorii să aibă apă potabilă.
„Suntem implicaţi în gestionarea situaţiei şi vom continua să facem tot ce ţine de noi pentru a diminua impactul acestei probleme”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți