foto: /mapstr.com
Dacă ar fi în Italia, ar fi o veche trattoria, cu mese de lemn acoperite cu fețe de masă în carouri. La Paris, e un vechi bistro popular de cartier, cu mese din plăci aglomerate vintage, scaune și atmosfera de anii ’50. Și fără fețe de masă. Mai precis, Le Bar Fleuri, un bar care a atras recent atenția ziariștilor parizieni și a devenit subiect de media pentru atmosfera și oferta sa, total atipice.
Tendința „nostalgia” are și în marketing greutatea ei, însă în cazul de față la succesul localului contribuie și alți factori, care în industria HoReCa actuală tind uneori să treacă în plan secundar: calitatea și prețul. Se tinde uneori să se dea prea multă importanță conceptului, stilului, esteticii, meniurilor inovative, iar esențial tinde uneori să scape printre degete.
Un local preluat exact odată cu trecerea de la franci la euro
Situat în cartierul Combat, spre periferia capitalei franceze, este preluat în 2001 de frații Joëlle și Martial, soră și frate, de la cei care îl administraseră anterior. Și au făcut o alegere care în timp s-a dovedit de extrem succes. Anul 2001 este și anul întrării în vigoare a monedei unice euro. La preluarea localului, în contextul creșterilor de preț în toată Europa survenite în acel context, cei doi frați au optat să mențină neschimbat prețul meniului cel mai popular: puiul cu cartofi prăjiți, poulet-frites. Înainte de euro costa 45 de franci, după introducerea monezii unice, transformat din franci, 6,86 euro.
Până aici, nimic ieșit din comun. Însă, în 2024, puiul cu cartofi prăjiți de la Le Bar Fleuri costă tot 6,86 de euro, scrie ziarul Le Parisien. Ceva complet neverosimil, după 25 de ani, dar cât se poate de real.
Nu cunosc prețurile actuale de la Paris, dar la Milano, de exemplu, ca element de comparație, nu există nici măcar un panino la acest preț, și nici paste. Totul pornește de la 7-8 euro în sus, iar pentru cel mai modest meniu de prânz cu mâncare gătită se plătește de la 11-12 euro în sus.
Dar ce, înseamnă, exact, acest fel de mâncare numit poulet fermier rôti – frites maison? Sunt bucăți mari de pui de curte prăjit și cartofi prăjiți făcuți loco, nu congelați și trecuți rapid prin microunde. Ok, nu e nouvelle cuisine, dar cei care trec des pragul bistroului spun că e foarte bun, iar porțiile sunt generoase. Același lucru este valabil și pentru tarta țărănească și tortul cu lămâie în stil meringa din meniu. Clasica bucătărie tradițională, hrănitoare, solidă, „de casă”, bazată în principal pe carne. Iar dacă rămâne ceva, doggy bag din partea casei.
Cum poate rezista un preț neschimbat timp de 25 de ani
„Avem cel mai bun furnizor, dar și un volum de vânzări care ne permite asta”, explică Martial, unul dintre cei doi proprietari. Nu lucrează în pierdere, spune el. Cel puțin sâmbăta, în trei ore se vând circa 200-250 de porții, doar la mese. Apoi, se mai vinde și take away, la același preț. La fel și vinul. Însă, ”nu avem delivery, pentru că nu am face față”, spune el.
Bistroul închide la ora 21, inclusiv sâmbăta. Ceea ce permite personalului să resiste ritmului pe care îl presupune masa de prânz, punctul forte al localului: muncitori, funcționari, studenți, locuitori ai cartierului, dar și clienți din alte zone ale Parisului, care merg acolo să mănânce, după cum povestesc proprietarii. Mai ales că există și ofertă bogată de patiserie, în afara meniului pentru prânz. Un bistro parizian în care lucreză în total doar cinci persoane, probabil costurile mici de administrate explicând în parte prețurile sale mai mult decât populare.
