Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat controalele aferente Campaniei 2025 şi se află, în prezent, în plin proces de prelucrare a rapoartelor în sistemul informatic, în vederea începerii plăţilor în avans la data de 16 octombrie 2025, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“APIA a finalizat cu succes toate activităţile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren şi controlul prin monitorizare a suprafeţelor. La nivel naţional, în cadrul controlului clasic, au fost verificaţi toţi fermierii incluşi în eşantionul de control, respectiv 10.085 de exploataţii agricole din sectorul vegetal, totalizând o suprafaţă de 1.399.367 hectare şi 318.347 parcele controlate la faţa locului. Inspectorii APIA au depus eforturi susţinute, inclusiv în zilele de weekend, pentru respectarea termenului limită de 10.10.2025, stabilit prin Procedura Operaţională privind Controlul Clasic pe Teren – Campania 2025, astfel încât campania de plăţi în avans să poată demara la timp”, se arată într-un comunicat al APIA transmis marţi AGERPRES.
În paralel, controlul prin monitorizare, desfăşurat pe baza imaginilor şi datelor satelitare obţinute de la sateliţii Sentinel ai programului Copernicus, a vizat un număr de 688.804 fermieri cu 5.591.760 parcele (culturi) controlate. Rezultatele indică un procent de 98,46 % parcele conforme (codificate “verde” în sistemul de monitorizare), ceea ce demonstrează eficienţa utilizării noilor tehnologii de imagistică în vederea stabilirii eligibilităţii parcelelor agricole declarate în cererile de plată.
Potrivit datelor APIA, fermierii au depus 708.012 cereri de plată pentru o suprafaţă de 9.875.710,11 hectare, în perioada 3 martie – 13 iunie 2025. Comparativ cu anul 2024, când au fost depuse 730.395 cereri de plată pentru o suprafaţă de 9.962.885 milioane hectare, în campania din acest an s-a observat o creştere a suprafeţei medii pe exploataţie şi o scădere a numărului mediu de parcele per fermier/exploataţie.