foto: pixabay.com
Apele reziduale sunt încărcate cu nutrienți, precum fosforul, care sunt utilizați pentru fertilizarea culturilor și, astfel, pentru a asigura o producție suficientă de alimente pentru a hrăni populația mondială în creștere. Un obiectiv care este în pericol, deoarece fosforul folosit în prezent este extras din mine, iar estimările arată că în 40 sau 50 de ani se va epuiza.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Pentru Carlos Arias, cercetător la Universitatea din Aarhus (Danemarca), soluția este „capturarea și recoltarea” nutrienților din apele reziduale pentru a fi reutilizați în agricultură, de exemplu, prin utilizarea zonelor umede artificiale, o soluție bazată pe natură pentru epurarea apelor, în care el este considerat unul dintre cei mai mari experți din lume, arată EFE Verde.
Apa, în primul rând, este o necesitate. Fără apă, omenirea nu poate supraviețui, a reamintit Arias într-un interviu acordat EF, în timpul prezentării rezultatelor proiectului Life Renaturwat, cofinanțat cu fonduri europene, care a demonstrat eficiența tratării apelor reziduale prin combinarea nămolurilor de la stațiile de potabilizare cu zone umede construite.
Există două tipuri de apă: potabilă sau potabilizabilă și ape reziduale, care trebuie tratate corespunzător înainte de a fi reintroduse în mediu. Dacă acest lucru nu se face, nu doar că provoacă degradare ecologică, dar pune și în pericol sănătatea oamenilor, deoarece poartă agenți patogeni care cauzează boli, a explicat Arias.
Eutrofizarea
Principalul impact ecologic al deversării de ape reziduale netratate corespunzător este eutrofizarea mediului receptor (râu, mare, lacuri etc.), deoarece acestea sunt încărcate cu nutrienți, precum fosfor, azot sau potasiu, care favorizează dezvoltarea algelor, care la rândul lor reduc cantitatea de oxigen din apă, afectând astfel fauna și flora.
„Dacă nu există suficient oxigen (…) vor muri peștii. Există plante care au nevoie de oxigen pentru a supraviețui și se vor pierde. În cele din urmă, toate acestea afectează nu doar calitatea corpurilor de apă, ci și întregul ecosistem care depinde de ele”, a subliniat Arias.
Un exemplu de eutrofizare este Marea Menor din Spania, unde există o serie de deversări necontrolate din agricultură și ape reziduale care afectează calitatea apei. Nu numai că apar „înfloriri” masive de alge, dar se generează și cianobacterii extrem de toxice, care trebuie gestionate, a avertizat el.
De ce să folosim zonele umede
În opinia sa, una dintre soluțiile viabile pentru a atenua acest tip de deversări (reziduale și agricole) sunt zonele umede construite. „Se pot crea benzi care să prevină scurgerile de apă direct din zonele agricole și se pot construi zone umede pentru deversările punctuale”.
Acestea sunt sisteme care imită zonele umede naturale și pe care „am reușit să le optimizăm și să le punem în slujba îmbunătățirii calității apei (…). Pe lângă faptul că sunt mai prietenoase cu natura, ele au capacitatea de a reduce poluarea și de a recupera nutrienți”, a argumentat Arias, care lucrează de peste treizeci de ani cu acest tip de soluții.
Utilizarea zonelor umede construite reprezintă un avantaj „imens” deoarece sunt ușor de integrat în natură și pentru că, în primul rând, „au capacitatea de a elimina o gamă largă de nutrienți și oferă avantajul de a permite „recoltarea” unor produse variate. În plus, sunt mult mai economice și mai puțin consumatoare de energie.
Din impact negativ în impact pozitiv
Unul dintre produsele care pot fi recoltate este biomasa, care poate fi utilizată direct ca îngrășământ în agricultură. De asemenea, prin procese industriale precum HTL (Lichefiere Hidrotermală) și HTC (Carbonizare Hidrotermală), biomasa poate fi transformată în produse de mare valoare, precum biocărbuni, fibre, proteine (…) „potențialul este enorm”.
Din punct de vedere al nutrienților, „nu ar trebui să-i ignorăm”. Deși azotul, fosforul sau potasiul pot dăuna mediului, „ele pot fi și recoltate și reutilizate în agricultură” fără riscuri.
„Viitorul umanității este cu adevărat îngrijorător. Ne poluăm toate sursele de apă potabilă sau potabilizabilă și distrugem mediul înconjurător prin deversarea apelor reziduale netratate, iar în plus, risipim resurse”, a arătat el.
Fosforul pe care îl folosim în prezent în agricultură provine din mine, iar estimările arată că în aproximativ 40 sau 50 de ani acesta se va epuiza, a avertizat expertul, pentru care soluția este recoltarea fosforului din apele reziduale. Dacă nu o facem, „situația pentru agricultori și pentru noi va fi una în care nu vom avea suficientă hrană”, a subliniat expertul.
