ANSVSA intensifică acţiunile de control în perioada sărbătorilor de iarnă. Controalele au în vedere prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi al răspândirii virusului Pestei Porcine Africane

carne Foto: Pixabay

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) intensifică acţiunile de control, până pe 24 decembrie 2024, prin intermediul structurilor de la nivel naţional şi judeţean, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu produse alimentare sigure, informează instituţia într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Controalele au în vedere prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi al răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA) din zonele de restricţie unde este diagnosticată această boală, prin comerţul ilegal cu porcine/carne şi produse din carne de porc (provenite de la animale bolnave).

Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor respectă normele sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor privind procesarea produselor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peşte, ouă) şi non-animală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), trasabilitatea acestora, precum şi condiţiile de ambalare, transport, depozitare şi comercializare până la consumatorul final.

Piețele, abatoarele, restaurantele, vizate de acțiunile de control

Obiectivele vizate în cadrul acţiunilor de control sunt: pieţele agro-alimentare; abatoarele şi unităţile de tranşare a cărnii; unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării); unităţile de alimentaţie publică, pizzerii, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie; unităţile de tip hotelier şi pensiunile turistice; unităţile de tip hipermarket/supermarket, magazinele alimentare şi alte tipuri de unităţi care comercializează produse alimentare.

Vezi detalii
Inspectorii sanitari veterinari vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie Judeţene şi Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condiţiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor şi al produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum şi restricţiile sanitare veterinare impuse pentru mişcarea porcinelor din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate de focare active de PPA.

ANSVSA mai verifică şi destinaţia cărnii de pasăre şi a ouălor provenite din comerţul intracomunitar şi import. În context, echipe de control din cadrul DSVSA-urilor judeţene/municipiului Bucureşti, efectuează verificări la nivelul tuturor depozitelor de destinaţie a acestor categorii de produse, fiind efectuate controale documentare, de identitate, prelevări de probe în vederea efectuării de analize de laborator pentru stabilirea conformităţii acestora în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice de siguranţa alimentară şi de calitate prevăzute de legislaţia Uniunii Europene.

DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti vor întreprinde acţiuni de informare a consumatorilor

Totodată, o atenţie deosebită va fi acordată verificării condiţiilor sanitare veterinare şi de igienă existente în locurile organizate periodic de către autorităţile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiţionale (ex. tonete, chioşcuri, rulote, standuri de comercializare).

La nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se va proceda la: verificarea respectării cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor; verificarea respectării cerinţelor de igienă, de depozitare, ambalare şi păstrare a produselor alimentare aflate la comercializare; verificarea trasabilităţii produselor alimentare.

De asemenea, DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti vor întreprinde acţiuni de informare a consumatorilor, cu ajutorul mass-media locale, asupra necesităţii de a se respecta următoarele recomandări: efectuarea la medicul veterinar a examenului trichineloscopic asupra cărnii obţinute de la porcii crescuţi şi sacrificaţi în gospodăriile proprii; carnea şi produsele din carne de porc rezultate în urma sacrificărilor tradiţionale în gospodăria proprie este destinată exclusiv consumului familial, fiind interzisă comercializarea acestora în consum public; informarea consumatorilor, prin intermediul mass media de la nivel local, cu privire la riscul major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără şi consumă carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine sau care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar (inclusiv examenul pentru identificarea Trichinella spp.).

Medicii veterinari din DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei de la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul pieţelor agroalimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru pentru perioada următoare, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Orarul medicilor veterinari va fi afişat pe site-ul DSVSA-ului judeţean şi în punctele de lucru, în acesta fiind incluse numele medicului veterinar responsabil şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

De asemenea, la nivelul DSVSA judeţene şi al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale teritoriale (CSVSAO) vor fi afişate informaţii utile consumatorilor, dar şi locaţiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea depistării trichinelozei este obligatorie, precizează ANSVSA.

În situaţia în care se constată încălcări ale normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor se vor aplica sancţiuni contravenţionale conform HG 984/2005 şi/sau sancţiuni complementare prevăzute de legislaţia în vigoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *