Medicii veterinari din Spania au protestat recent împotriva Decretului Regal privind utilizarea și distribuirea medicamentelor, care a intrat în vigoare în iulie 2023. Noua lege a reactivat nemulțumirea crescătorilor de animale, „care de mult timp se plâng că reglementarea actuală împiedică aplicarea tratamentelor adecvate de către profesioniștii din domeniul sanitar”, scrie Agroinformacion.
Decretul Regal din Spania privind utilizarea și distribuirea medicamentelor, intrat în vigoare în iulie 2023, include măsuri stricte pentru controlul utilizării antibioticelor la animale, având ca scop combaterea rezistenței antimicrobiene. Aceste măsuri afectează atât animalele de companie, cât și animalele din ferme.
Pentru animalele de companie sunt necesare:
-
Rețetă obligatorie: Antibioticele pot fi eliberate doar pe bază de prescripție medicală emisă de un medic veterinar autorizat.
-
Antibiograme: Înainte de administrarea unui antibiotic, este necesară efectuarea unei antibiograme pentru a determina cel mai eficient tratament, reducând astfel utilizarea inutilă a antibioticelor.
Pentru animalele din ferme de asemenea noua lege prevede:
-
Utilizare prudentă: Se impune o utilizare rațională și prudentă a antibioticelor, limitându-se utilizarea acestora doar la cazurile strict necesare.
-
Antibiograme obligatorii: Similar cu animalele de companie, efectuarea antibiogramelor este obligatorie înainte de administrarea antibioticelor, pentru a asigura eficacitatea tratamentului și a preveni dezvoltarea rezistenței.
-
Monitorizare și raportare: Fermele sunt obligate să monitorizeze și să raporteze utilizarea antibioticelor, facilitând astfel supravegherea și controlul la nivel național.
Aceste măsuri au generat nemulțumiri în rândul medicilor veterinari și crescătorilor de animale, care susțin că procedurile birocratice, precum așteptarea rezultatelor antibiogramelor, pot întârzia tratamentele necesare, afectând negativ sănătatea și bunăstarea animalelor.
Fermierii denunță mortalitatea crescută în ferme în urma reglementărilor legislative care controlează utilizarea antibioticelor
Potrivit proprietarilor de ferme din provincia Palencia, care au transmis aceste informații către instituțiile regionale, „profesioniștii — în special cei din sectorul bovin, din cauza problemelor de mamită — observă de ani de zile o creștere a mortalității în ferme și o creștere a ratei de înlocuire a animalelor”. Dincolo de daunele economice, aceștia denunță că actuala legislație contravine principiului bunăstării animalelor.
Crescătorii de animale acuză acest lucru de mai mult timp și regretă faptul că aceste discuții s-au extins abia „în momentul în care normele au început să se aplice și în cazul animalelor de companie, iar profesioniștii din sănătatea animală s-au văzut restricționați în tratarea acestora”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Cu toate acestea, problema interzicerii tratamentelor și a practicilor care s-au dovedit eficiente în mod tradițional afectează deja de mult timp sectorul zootehnic. Birocrația excesivă, inclusiv obligativitatea efectuării de antibiograme — ale căror rezultate necesită timp — agravează problemele de sănătate ale animalelor și, în unele cazuri, duc la decesul acestora înainte de a se decide ce tratament să se aplice.
Crescătorii de animale susțin că au demonstrat în practică responsabilitate și angajament în utilizarea rațională a medicamentelor, precum și în respectarea strictă a perioadelor în care produsele provenite de la animalele tratate nu pot fi comercializate.
Problema este deosebit de gravă în sectorul bovinelor de lapte, unde tratamentele pentru mamită nu mai pot fi aplicate eficient, iar procedurile de uscare a vacilor, printre altele, nu mai sunt posibile. Organizația agricolă deplânge faptul că „sfatul veterinarului, care cunoaște direct situația fiecărei ferme, este ignorat în favoarea birocrației și a legislațiilor care, în cel mai bun caz, sunt bine intenționate (pentru menținerea eficacității antibioticelor), dar care sunt elaborate fără a cunoaște realitatea din teren și care, în final, produc efecte contraproductive”.
Profesioniștii cer o reevaluare a reglementările nu doar pentru animalele de companie, ci și pentru sectorul zootehnic, din ce în ce mai supus presiunii legislative și birocratice.
Creșterea ratei de înlocuire
Unii crescători au constatat că, de la intrarea în vigoare a decretului, „rata de înlocuire a animalelor a crescut de la 25% la 33%, o diferență de opt puncte care reflectă clar efectele negative ale acestei reglementări. Dincolo de impactul economic asupra rentabilității fermei, ne întrebăm: ce am crede despre o reglementare privind antibioticele pentru oameni care ar duce la creșterea mortalității cu opt puncte în mai puțin de doi ani de aplicare?”, se întreabă aceștia.
În încheiere, aceștia consideră că „este o atitudine incoerentă din partea Ministerului să anunțe, în urma protestelor recente (și a unui incident în care un câine a murit în timp ce aștepta rezultatul antibiogramei), că nu vor fi amendați veterinarilor care administrează antibiotice pentru a salva viața animalelor, fără a aștepta rezultatul testului. Atunci, cum rămâne? Ne întrebăm: lăsăm veterinarul să decidă în funcție de propria judecată sau îl obligăm să aștepte rezultatul antibiogramei în orice situație? Sau ne pasă doar de sănătatea și viața animalelor de companie? Așa pare”, afirmă reprezentanții ASAJA Palencia.