foto: G4Food
„Fenomenul de arșiță în România se va intensifica continuu în perioada 2021–2050, contribuind la amplificarea stresului termic agroclimatic prin încălzire excesivă, în raport cu pragul termic critic de 32°C”, estimează autorii „Strategiei naționale privind adaptarea la schimbările climatice pentru perioada 2024—2030, cu perspectiva anului 2050”, document aprobat recent de Guvernul României.
Cele mai mari valori anticipate ale acestui indicator sunt pentru regiunile joase din sudul țării, atât pentru scenariul RCP4.5, cât și pentru RCP 8.5. Durata fenomenelor de arșiță va crește și ea continuu, în ambele scenarii, în toată țara, cu cele mai pronunțate creșteri așteptate în regiunile Sud și Sud-Est. În scenariul RCP4.5, durata fenomenelor de arșiță va atinge valori de 12-15 zile în perioada 2021–2050. Comparativ, în scenariul RCP8.5, creșterea anticipată va fi similară, dar cu o extindere a arealelor de creștere către estul țării.
EXPLICAȚII: Evoluția climatică este proiectată în funcție de scenariile privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Scenariul RCP4.5 este considerat un scenariu de stabilizare a acestor emisii, ceea ce presupune că măsurile de atenuare a acestor emisii vor fi suficiente pentru a stabiliza forțarea radiativă la aproximativ 4.5 W/m² până în anul 2100 (o forțare radiativă mai mare duce la un climat mai cald). Acesta presupune o creștere moderată a emisiilor de gaze cu efect de seră în deceniile următoare, urmată de o reducere semnificativă a acestora pe parcursul secolului, datorită adoptării tehnologiilor de energie curată și a politicii eficiente de mediu.
Scenariul RCP8.5 este un scenariu de emisii ridicate, uneori descris ca un scenariu „business as usual”, presupunând că nu se vor face schimbări majore în politica de emisii, ceea ce duce la o creștere continuă a emisiilor de gaze cu efect de seră pe parcursul secolului 21. Acest scenariu proiectează o forțare radiativă de aproximativ 8.5 W/m² până la sfârșitul secolului, ducând la creșteri semnificative ale temperaturii globale și la schimbări climatice severe.
Efectele arșiței asupra agriculturii
Arșița (seceta atmosferică) este un fenomen deja obișnuit în anumite regiuni ale țării:
„Analiza decenală a fenomenului de arșiță evidențiază, în intervalul 2011–2020, o tendință crescătoare a intensității arșiței, mai ales în sudul, sud-estul și vestul țării. La nivelul perioadei 1981–2010, intensitatea arșiței a fost accentuată, în special în sudul, sud-vestul și sud-estul țării. Pe diferite perioade de referință (1961–1990, 1971–2000, 1981–2010), se evidențiază faptul că valorile maxime de arșiță s-au înregistrat în regiunile Oltenia și Muntenia, iar cele minime în zona depresionară din Transilvania-Maramureș”.
Perioadele critice de dezvoltare ale plantelor față de temperatură sunt variabile în funcție de specie (termofile, mezofile) și fazele fenologice (germinare, încolțire, răsărire, înfrunzire etc.). Parametrii agrometeorologici de risc termic (fenomenul de „arșiță”, asprimea iernii, indicele de împrimăvărare), precum și cei de stres hidric (fenomenul de secetă pedologică, cantitățile de precipitații pe diferite intervale specifice) au un impact puternic asupra culturilor agricole din România. Impactul fenomenului de arșiță (temperaturi maxime > 32°C) afectează cerealierele de toamnă, (orz și grâu de toamnă), îndeosebi în perioada care corespunde fenologic cu fazele de înspicare-înflorire-formarea și umplerea boabelor (în mai și iunie). La porumb, efectele temperaturilor maxime extreme (arșița) prezintă un risc climatic în special în lunile iulie și august (Mateescu et al., 1999).
Evenimente meteo extreme
Autorii Strategiei naționale privind schimbările climatice semnalează că pot fi înregistrate, în funcție de cele două scenarii privind emisiile de gaze cu efect de seră, și creșteri ale intensității precipitațiilor, cu caracter extrem:
„Simultan cu amplificarea stresului termic agroclimatic prin încălzire excesivă, în România se estimează o ameliorare a stresului termic (al plantelor și animalelor, n.m.) prin răcire excesivă (prin ger și îngheț), în ambele scenarii analizate. Anomalii pozitive viitoare în ceea ce privește unitățile de ger (după pragul critic al temperaturii minime de -10°C) sunt așteptate în special în nordul și nord-estul țării. De asemenea, se anticipează scăderea numărului de zile cu îngheț la sol în toată țara, dar îndeosebi în regiunile Vest, Nord-Vest și Nord-Est.
În condițiile scenariului RCP 8.5, procesul de încălzire se va accelera, contribuind la scăderea semnificativă a frecvenței evenimentelor de ger în toată țara. În general, există o tendință de creștere a intensității precipitațiilor cu impact asupra agriculturii. Până în anul 2040, se așteaptă și o creștere a variabilității regionale a precipitațiilor legată de creșterea frecvenței evenimentelor extreme (precipitații intense >10mm/zi și >20mm/zi) îndeosebi în regiunile joase de câmpie din sudul și estul țării în scenariul RCP 4.5 și în toata țara în RCP 8.5.
Secetă în creștere
În privința evoluției pe termen lung a secetei meteorologice, Indicele Standardizat Precipitații-Evapotranspirație (SPEI) prezintă o tendință semnificativă de scădere – ceea ce denotă o accentuare a fenomenului de secetă – preponderent în zona extracarpatică. Proiecțiile viitoare sugerează că există o tendință de creștere, generalizată la nivel național (cu un maxim în regiunile sudice de câmpie), a numărului de zile biologic active, ceea ce înseamnă o extindere a sezonului de vegetație a culturilor.
România este situată într-o zonă de climă excesiv continentală, cu secete pedologice prelungite, iar creșterea în ultimii 10 ani a temperaturilor medii anuale cu 0,2 – 0,6 grade Celsius şi scăderea precipitaţiilor cu 10 – 15 mm, faţă de mediile multianuale, pe fondul scăderii actuale a geosistemului, relevă tendinţa clară a intensificării şi extinderii fenomenelor de deşertificare şi degradare a terenurilor în special în zonele de sud şi est a ţării. O treime din teritoriul României (aproximativ 7 mil. ha) şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone cu risc de deşertificare. Regiunile cele mai expuse sunt sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi sudul Moldovei.
Estimativ, în perioada 1991-2020, arealele cu diferite grade de susceptibilitate climatică la degradarea terenurilor şi deşertificare ocupau circa 48% din suprafaţa ţării, cu cea mai mare pondere a arealelor cu susceptibilitate mare (32%) şi cea mai mică a celor cu susceptibilitate extrem de mare (circa 1%) şi mare (circa 2%).
