”Suntem ca la Formula 1, facem 2,5 hectare în 10 minute”, spune un sibian care aplică tratamente agricole din dronă. Nu orice fel de dronă, ci un specializată, în valoare de peste 12 mii de euro. 30 de mii de euro costă cu tot echipamentul necesar în agricultură, scrie Turnul Sfatului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Serviciul este nou în județ și mulți fermieri sunt încă sceptici cu privire la aparatul care le tratează terenurile agricole din aer.
”Agro Drone Vision Sibiu” pulverizează substanțe peste culturile agricole, făcând astfel inutilă activitatea tractoarelor în acest proces. Un tractor care aplică tratamente pe un teren agricol aduce pierderi între 5 și 10% viitoarei recolte, pentru că în acest proces calcă peste cultură, spun ei.
”Noi suntem fermieri, după ce ne aplicăm nouă tratamente, mai facem și servicii pentru alții. Ăsta e și un avantaj, pentru că știm exact ce facem. Putem pulveriza granule, îngrășăminte, putem aplica orice. Noi nu ne ducem cu soluțiile care urmează să fie aplicate, mergem cu drona. Putem să împrăștiem și lapte peste câmp, dacă asta se dorește.
Tehnologia e foarte avansată, este extrem de precisă, de eficientă. Înainte, se mergea cu tractorul, cu tehnologia convențională. Acum, pe aceste drone de ultimă generație, avem un sistem de elice care creează turbioane, avem control al particulelor, în funcție de cerințe se poate ajunge mai ușor, exact la plantă.
Drona funcționează pe baterii. O baterie se încarcă în 10 minute și se și descarcă tot în 10 minute. Dar se fac 2,5 hectare în aceste 10 minute. Apoi drona vine la sol, punem altă baterie și continuă. Suntem rapizi ca la Formula 1, cu cât timp stă în aer, cu atât este drona mai eficientă”, explică ei.
Pentru fermier e mult mai economic să aplici un tratament cu drona decât cu tractorul, precizează cei care oferă acest serviciu.
”Pe varianta veche sunt cheltuieli cu motorină, cisterne, tractoriști, iar în plus, tractorul calcă între 5 și 10 % din cultură. E vorba de urmele tehnologice. La 10 tone de porumb la hectar se pierde între 500 și 1.000 de kilograme. Atunci de ce să piardă între 500 și 1000 de lei pe hectar și să nu ne dea nouă 150 de lei la hectar?”, întreabă ei.
În plus, explică ei, acest an a fost unul ploios, iar lucrul cu tractorul e mai grea în aceste condiții.
”Modelul nostru de dronă costă în jur de 12-15 mii de euro. Este cel mai performant din lume în acest moment, e produsă de DJI. Acum au scos un model cu o capacitate de transport mai mare, de 60 de litri, însă nu e încă disponibilă pentru Europa. Cu tot cu echipamentul, care include baterii de rezervă se ajunge la aproximativ 30 de mii de euro. Doar o baterie costă 15 mii de lei”.
Deocamdată mulți fermieri din zona Sibiului sunt reticenți la noile metode tehnologice din agricultură, însă ajung să se convingă atunci când văd la alții.
”La noi e problema parcelelor pe sate. Sunt parcele mici, te plimbi mult între ele, bagi drona în mașină, te muți la următoarea parcelă, scoți drona, iar apoi o iei de la capăt. Am lucrat și la Deva, în Orăștie, acolo e puțin mai ușor, sunt fermieri cu sute de hectare.
Sunt multe avantaje la folosirea dronei în agricultură, dar deocamdată oamenii sunt mai suspicioși, mai reticenți. Dar în timp văd că există un feed-back bun și atunci prind mai mulți încredere. Dar și cei care inițial au fost reticenți la tehnologie, după ce au aplicat și-au schimbat părerea și au aplicat tratamente doar cu drona”, explică cei de la Agro Drone Vision.