Peste 450 de agricultori, crescători de animale și producători forestieri din Spania și Portugalia au participat sătămâna trecuta la Cáceres (Spania) la cun congres, unde au cerut Uniunii Europene un sistem de retribuție pentru sectorul agricol, în schimbul contribuției la reducerea amprentei de carbon și la atenuarea schimbărilor climatice. Au venit cu un argument foarte clar: „Cine poluează trebuie să plătească; și cine reduce poluarea trebuie să încaseze”.
Președintele organizației agricole portugheze CAP, Álvaro Mendoça e Moura, într-o întâlnire cu jurnaliștii, a criticat faptul că „se vorbește mult despre drepturile de carbon”, dar „foarte puțin despre cum vor plăti crescătorii de animale, agricultorii și producătorii forestieri pentru reducerea emisiilor de carbon”, solicitând stimulente din partea UE pentru a-i încuraja pe agricultori să-și continue activitatea.
Mendoça e Moura a subliniat că sectorul este criticat pentru că ar fi o amenințare pentru mediu, când „este tocmai invers”. Agricultorii vor să-l protejeze „pentru că de sustenabilitatea lui depinde viitorul nostru ca și cultivatori”.
Este o „situație simplă” pe care a rezumat-o astfel: „Cine poluează trebuie să plătească; și cine reduce poluarea trebuie să încaseze”.
Omologul său spaniol a exprimat o opinie similară, criticând faptul că sectorul „încă nu știe în ce constau aceste drepturi de carbon. Eu nu știu și nu știu cum le voi aplica în exploatarea mea”, a declarat acesta.
Apoi, a solicitat Administrației mai „multă concretețe” pentru a ști cum pot beneficia agricultorii și crescătorii de animale de creditele de carbon.
Secretarul de stat spaniol pentru Agricultură și Alimentație, Begoña García Bernal, care a participat la congresul de la Cáceres, a asigurat că acest subiect a fost discutat deja în ultima întâlnire informală a miniștrilor agriculturii din UE de la Budapesta.
Acolo s-a abordat tema ecoregimurilor, având în vedere că „peste 88% din teritoriul nostru se află în ecoregimuri, astfel încât agricultorii și crescătorii de animale știu perfect cum să lucreze”.