AFIR va finanţa procesarea produselor agricole prin PS 2027 / Sunt eligibili operatorii economici care se încadrează în categoria IMM

AFIR va finanţa procesarea produselor agricole prin PS 2027 / Sunt eligibili operatorii economici care se încadrează în categoria IMM

AFIR va finanţa procesarea produselor agricole prin PS 2027 / Sunt eligibili operatorii economici care se încadrează în categoria IMM
FOTO: Dreamstime/Xalanx

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va finanţa procesarea produselor agricole prin Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), conform unui comunicat de presă, transmite Agerpres.

Agenţia a publicat pe www.afir.ro versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenţia DR-23 Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene din Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), în vederea lansării sesiunii de depunere a cererilor de finanţare, preconizată pentru perioada septembrie – octombrie 2025.

Finanţarea acordată în cadrul acestei intervenţii va fi de maximum 65% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 10 milioane de euro pentru investiţiile de înfiinţare în sectorul panificaţiei şi de cel mult 3 milioane euro pentru celelalte tipuri de investiţii.

Beneficiarii eligibili, conform fişei intervenţiei DR-23, pentru acest tip de finanţare sunt operatorii economici care se încadrează în categoria IMM (întreprinderi mici şi mijlocii) conform Legii nr. 346/ 2004 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi întreprinderile mari.

- articolul continuă mai jos -

Printre tipurile de investiţii care se pot finanţa prin intervenţia DR-23 se numără fabricarea îngheţatei şi a sorbetului, fabricarea pâinii, a prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, fabricarea macaroanelor, tăieţeilor, cuşcuşului şi altor produse făinoase similare.

Totodată, sunt eligibile pentru finanţare fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase, fabricarea condimentelor şi ingredientelor, dar şi fabricarea preparatelor alimentare omogenizate şi a alimentelor dietetice, fabricarea băuturilor, cum ar fi berea.

Tot pachetul procedural ce include Ghidul solicitantului şi anexele aferente intervenţiei DR-23 este disponibil pe site-ul Agenţiei, la secţiunea Finanţare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă