Tulcea: Administraţia Deltei face apel la pescari să nu folosească setcile cu ochiuri mai mici de 70 mm

administratia-deltei-apel-la-pescari-impotriva-folosirii-setcilor-debitul-apei-scazut foto: facebook.com/StrongFishDelta

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) face apel la pescarii autorizaţi din Rezervaţie să nu folosească setci cu ochiuri mai mici de 70 de milimetri, pentru a proteja resursa piscicolă, în contextul scăderii cotei Dunării la Tulcea sub 50 de centimetri, se arată într-o informare remisă Agerpres de instituţia din subordinea Ministerului Mediului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Apelul este făcut în contextul în care în ordinul comun al Ministerului Mediului şi cel al Agriculturii privind prohibiţia pescuitului în acest an lipseşte prevederea în baza căreia ARBDD decidea suspendarea utilizării setcilor cu ochiuri de o anumită dimensiunea, în cazul scăderii nivelului Dunării, iar guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete, a început procedura pentru modificarea actului normativ aşa cum era şi în anii anteriori.

„Ţinând cont de faptul că astăzi 3 iulie, cota apelor Dunării este de 38 de centimetri, iar tendinţa cotelor este de scădere în următoarea perioadă, ARBDD face un apel la responsabilitate faţă de resursa piscicolă din Delta Dunării şi până la adoptarea unei reglementări exprese, pescarii comerciali să nu folosească setcile în perimetrul RBDD cu excepţia fluviului Dunărea, a braţelor sale, Dunărea Veche, Golful Musura şi Meleaua Sfântu Gheorghe, atunci când cotele apelor Dunării sunt sub 50 centimetri”, se arată în informarea instituţiei publice.

ARBDD Tulcea doreşte ca unul din paragrafele din ordinul de prohibiţie din acest an, paragraf care este similar celui următor, să fie înlocuit cu unul care să interzică folosirea setcilor pe teritoriul Rezervaţiei, atunci când cota fluviului Dunărea în dreptul localităţii Tulcea este sub 50 de centimetri.

Potrivit propunerii, setcile cu o mărime a ochiului plasei de minimum 70 de milimetri vor putea fi folosite de pe Dunăre şi braţele sale, pe Dunărea Veche, în golful Musura şi în meleaua Sfântu Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *