Sursa foto: Colaj G4FOOD
Canicula dă mari bătăi de cap oamenilor și este dificil de făcut față căldurii toride. Cotidianul britanic The Guardian face o incursiune asupra istoriei culturale și originilor populare ale gustărilor sacre, supelor reci și răcoritoarelor descoperite accidental, pentru câteva țări din Europa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Gheață rasă, sirop aromat și bucăți mici de fructe sau nucă de cocos este amestecul preferat al italienilor, pe caniculă
Când, în 1913, Giovanni Crescenzi a deschis chioșcul „Alla Fonte D’oro” lângă Podul Garibaldi din Roma, clienții principali erau lucrători însetați care treceau prin Lungotevere, drumul ce însoțește fluviul Tibru.
Abia după Primul Război Mondial Crescenzi a adăugat grattachecca în meniu – o băutură cu gheață rasă care a devenit rapid faimoasă. Chioșcul există încă și astăzi și este administrat de nepoata fondatorului, Rosanna, și fiul ei.
Grattachecca, cu origini care datează din epoca romană, a devenit tot mai populară în verile toride ale Romei din secolul XX. Se prepară din gheață rasă, sirop aromat și bucăți mici de fructe sau nucă de cocos.
Pentru italienii din Roma, grattachecca este ca o „răcoritoare sacră”, iar oprirea la un chioșc tradițional este o necesitate pe timp de caniculă.
Mulți turiști, mai ales sud-americani, confundă grattachecca cu granita – desertul semi-înghețat sicilian. Dar granita este diferită, se prepară altfel, are o altă textură. Grattachecca e specifică Romei.
Polonezii se răcoresc, pe caniculă, cu un amestec de paste, căpșuni și iaurt
Wimbledon nu este străin de căpșuni, dar când jucătoarea poloneză de tenis – și finalistă la campionat – Iga Świątek a vorbit despre felul său preferat de vară, a fost departe de clasicul combo de fructe cu frișcă.
„Paste, căpșuni, puțin iaurt”, i-a spus ea intervievatoarei de pe teren, Annabel Croft, fosta jucătoare britanică, vizibil nedumerită. Aceasta nu a putut decât să răspundă: „Ce ciudat!”
Însă pentru polonezii care urmăreau meciul, nu a fost nimic bizar. Felul de mâncare menționat este emblematic pentru verile lungi și călduroase ale copilăriei lor, iar mulți s-ar putea să fie de acord cu afirmația ulterioară a lui Świątek: „Toată lumea ar trebui să mănânce asta”.
Spaghettieis, desertul de vară care îi ajută pe germani să facă față caniculei
Scriitorul german Goethe spunea cândva că „Italia deține cheia tuturor lucrurilor” – o exagerare, poate, dar Spaghettieis ar putea să-i dea dreptate.
Spaghettieis este un desert de vară german ce imită aspectul spaghetelor: înghețată de vanilie trecută printr-o presă pentru a semăna cu pastele, cu sos de căpșuni în loc de sos de roșii și fulgi de migdale drept parmezan.
În Berlin sunt aproximativ 500 de localuri care servesc Spaghettieis, iar unele oferă și variante: „carbonara” (cu sos de vanilie) sau „pesto” (cu pastă de fistic).
Dacă preferi gustul sărat, în Germania merită menționat sezonul sparanghelului (aprilie-iunie), dar vara adevărată miroase a Waldmeister – o plantă cu gust dulceag, asemănător fânului, din care se face sirop pentru înghețată, limonadă, bere (Berliner Weisse) sau vin (Maibowle).
Borșul rece, alinarea polonezilor, pe caniculă
Bucătăria poloneză e recunoscută pentru mâncărurile grele și consistente, dar există o excepție răcoritoare: Chłodnik, sau borșul rece.
Această supă roz neon e făcută din sfeclă fiartă, kefir, castraveți, verdețuri și e servită cu un sfert de ou fiert. Și, ca orice mâncare poloneză respectabilă, conține mult mărar.
Pentru o experiență cu adevărat nostalgic-răcoritoare, urmează sfatul lui Świątek: makaron z truskawkami – paste cu căpșuni. Fel emblematic al anilor ’90, era un clasic în cantinele școlare.
Rețeta de bază: paste fierte al dente (ideal fusilli sau świderki), căpșuni zdrobite, iaurt sau smântână, zahăr și, eventual, brânză dulce sfărâmată deasupra. Și gata, ești înapoi în însorita Varșovie a anului 1995.
Spaniolii beau lapte dulce din nuci tigrate, pentru a face față caniculei
Spaniolii, obișnuiți cu temperaturi ce pot atinge 47°C, au o adevărată cultură a răcoritoarelor: bere rece, gazpacho, granizado sau cafea cu gheață.
În regiunea Valencia, însă, băutura vedetă e horchata de chufa – lapte dulce din nuci-tigrate (chufa), un tubercul introdus în Spania în perioada ocupației islamice.
Legenda spune că regele Jaime I al Aragonului a exclamat: „Asta nu e lapte – e aur!” când a gustat horchata pentru prima dată. Versiunea științifică e că denumirea vine de la cuvântul latin „hordeata”, care înseamnă băutură din orz.
Preparată prin înmuierea, măcinarea și amestecarea nucilor-tigrate cu apă și zahăr, horchata este dulce, răcoritoare și fără gluten, lactoză sau cofeină. Se bea rece, însoțită, uneori, de o prăjiturică lungă numită „fartón”.
Grecii beau frappé ca să reziste pe caniculă
De aproape 70 de veri, grecii se răcoresc cu frappé, cafeaua rece inventată accidental în 1957 de Dimitris Vakondios, reprezentant Nescafé la Târgul Internațional din Salonic.
Nemaiavând cum să încălzească cafeaua, a folosit un shaker pentru băuturi Nesquik: a adăugat cafea instant, apă, gheață și a agitat bine. Așa s-a născut frappé-ul – spumos, energizant, servit cu sau fără zahăr, cu sau fără lapte (frapogalo).
Astăzi, frappé-ul este mai mult decât o băutură: e o stare de spirit. Îl bei la umbră, în timpul unei conversații lente și relaxate, în timp ce soarele arde peste Grecia.
