Foto: Colțișor de România
Sâmbăta e „ziua morţilor”, după rânduielile religiei creştine. În această zi Mântuitorul Hristos, ucis de cu vineri, a stat toată ziua mort, pentru a învia Duminică. Din toate Sâmbetele şi prin urmare din toţi „moşii”, ziua cea mai nimerită pentru facerea pomenilor şi pomenirilor este Sâmbăta Duminicii Mari, în Ajunul Duminicii Mari, numită şi „Moşii Duminicii Mari”, „Moşii Rusaliilor”, „Moşii de Rusalii” sau, mai peste tot locul, „Moşii cei mari” sau „Moşii de vară”, transmite News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“Din această tradiţie şi din aprofundarea credinţelor antice, mitologiştii spun că morţii sunt duşi în imperiul Sfintei Sâmbete de către Sfânta Vineri, după cum amurgul (personificat prin Sfânta Vineri), conduce în noapte (personificată prin Sfânta Sâmbătă). Noaptea, în întuneric, ies strigoii şi toate duhurile rele; noaptea, şi prin urmare Sfânta Sâmbătă, este stăpâna acestor duhuri. Drumul către cei răposaţi va fi prin imperiul Sfintei Sâmbete, adică, în ziua Sâmbetei ne putem apropia de cei morţi. Sâmbăta se dă pretutindeni de pomană pentru sufletele morţilor, care pomană poate să constea din mâncare, băutură, haine de purtat şi altele. Rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor de păcate se pot face şi în alte zile, dar pomana cea mai bine primită de Dumnezeu este cea făcută în ziua Sâmbetei. Când nu se poate da cuiva un lucru de pomană, se aruncă pe apă, „apa Sâmbetei”, care-l va duce şi-l va aşeza, după credinţa poporului, în locul cuvenit. Astfel se întâmplă cu obiectele sfinte dar vechi, precum: icoane de lemn mâncate de cari, candele crăpate, sfeşnice, rămăşiţe de lumânări şi altele. Acestea nu se aruncă afară, unde nu-i cu putinţă să nu fi căzut o fărâmă de spurcăciune, ci se aruncă pe apă, spre a fi duse pe lumea cealaltă, a morţilor, prin mijlocirea „apei Sâmbetei””, scrie Tudor Pamfile în “Sărbătorile de vară la români” (1910)
În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.
Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.
Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.
În credinţa populară, Rusaliile reprezintă spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.
Cuvântul Rusalii provine din latinescul “rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.
În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.
Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.
Obiceiul căluşarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conteşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea. Bătrânii satelor cred că, dacă eşti bolnav, de Rusalii te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.
Ce se împarte și se mănâncă de Rusalii
În vasele pentru pomană se pune o băutură curată (apă de izvor, lapte sau vin curat). Se mai pun și alte mâncăruri, precum fructe, plăcintă, caș, ouă, mămăligă sau ciorbă de pasăre. Nu pot lipsi pâinea (colacul) și lumânările. În anumite zone ale țării se împart cireșe și orez cu lapte.
Mânerele coșnițelor și vasele de pomană se împodobesc frumos, cu flori de trandafir și fire de busuioc. Când se ajunge la casa celui căruia i se împarte, se aprinde lumânarea, care este înfiptă în colac. În acest moment are loc un schimb, fie el cât de mic. Astfel, cel care primește pomană, la rândul său, împarte ceva pentru cei adormiți din neam.
Cei credincioși nu mănâncă nimic în această zi, până nu termină de împărțit pomană pentru cei adormiți. Chiar și cei mai puțin credincioși spun că nu este bine să mănânci ceva în această zi, fără a da mai întâi ceva de pomană, scrie Creștin Ortodox.
Frunze de tei sau de nuc duse la biserică
Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt, se face prilej pentru aducerea aminte de „limbile ca de foc” care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste „limbi” sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioși la biserică, spre a fi sfințite. După slujbă, frunzele se iau acasă și se așază la icoane și la uși.
În popor se crede că frunzele și ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină și de duhurile cele rele. Această credință populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfințirea frunzelor cu agheasmă, ele devenind astfel purtătoare de har.
Sfințirea semănăturilor
Îndată după slujbă, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, preotul și credincioșii merg pe câmp și săvârșesc Sfeștania, adică sfințirea mică a apei. Cu agheasma aceea se stropesc semănăturile câmpului, atât de preot, cât și de fiecare credincios în parte.
Alte tradiții de Rusalii
În mitologia populară, „Rusaliile” sunt niște spirite rele (iele, zâne). Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui „Rusalim împărat”, acesta din urmă fiind o personificare a cetății Ierusalim. Ele stau pe pământ vreme de o lună. Nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli și necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh și caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse și neroditoare. Pentru a fi feriți de ele, oamenii pun în casă pelin și usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepția apei.
Călușarii
„Dansul călușarilor” este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori ai satului și formează o ceată de 13 călușari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca „Călușul”. În acest timp, bolnavii caută să se vindece. Cel bolnav se întinde pe pământ, iar călușarii încep dansul și săriturile. La un anumit timp, fiecare călușar sare peste cel bolnav, iar la sfârșit, celui bolnav i se șoptește la ureche o urare de sănătate.
