Povestea ouălor de ciocolată. De ce în Europa de est de Paște se fac ouă roșii, iar în cea occidentală ouă de ciocolată?

ouăle de ciocolată s-au născut din tradiția nobiliara din Occident de a oferi ouă de Paște supușilor foto: freepik.com

Știm cu toții că oul reprezintă unul dintre cele mai puternice simboluri ale omenirii: ne amintim, poate, de oul dogmatic, așa cum îl numește poetul Ion Barbu – oul ermetic al creației. Sau de oul cosmic al lui Mircea Eliade, sau, dacă preferăm, al lui Jung sau al Upanishadelor – oul primordial al Big Bang-ului și al primelor religii ale planetei.

În cultura creștină, oul a fost asociat ideii de naștere sau chiar re-naștere, fizică sau spirituală. Motiv pentru care este asociat nașterii lui Isus în majoritatea cultelor creștine, ortodox, catolic, protestant etc. Primii creștini care au colorat ouăle, scrie Wilson D. Wallis în Culture and Progress, au fost cei din antica Mesopotamia. Ei  colorau ouăle în roșu folosind diferite ierburi, în amintirea sângelui vărsat de Iisus pe cruce. Ulterior, în Evul Mediu, la sărbătoarea Învierii, ouăle de găină erau oferite de regulă în dar de nobili către supuși. Uneori erau decorate, ne spune același autor, inițial, probabil, în Germania.

Oul de ciocolată s-a născut puțin înainte de secolul al XIX-lea în Olanda

Apoi, casele nobiliare au început să elaboreze ouăle în forme care mai de care mai ingenioase, și așa au apărut ouăle artificiale decorate cu metale prețioase. Transformând, astfel, oul, din simbol spiritual în obiect decorativ. Această tendință a culminat, în epoci ceva mai apropiate nouă, aproape de secolul XX, cu apariția renumitelor ouă Fabergé create special pentru familia țarului Rusiei.

Cam tot în acea epocă, în țările occidentale – unde, se știe, oamenii sunt mai practici și ancorați în realitate, apăreau ouăle de ciocolată, mai precis în 1828. Creatorul lor este nu mai puțin renumitul patiser olandez Van Houten, inventatorul prafului de cacao așa cum îl cunoaștem astăzi. El a inventat un tipar cu care dădea formă celor două jumătăți ale oului, pe care le unea apoi într-un ou perfect simetric și cu suprafața fină și catifelată.

Ulterior, ideea a fost exploatată comercial, și așa se face că în 1905 britanicul John Cadbury a început să producă primele ouă de ciocolată conținând în interiorul său un mic cadou. Sunt strămoșii celebrelor ouă de ciocolată cu suprize de astăzi, disponibile tot timpul anului.

În timp ce „oul occidental” de ciocolată a înglobat în el, într-un secol și ceva, toate tendințele culturale ale epocilor, până la materialismul și consumismul de astăzi, pare că „oul răsăritean”, roșu, ortodox a conservat ceva mai bine simbolistica inițială a erei creștine.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *