Peste 500 de hectare de pajiști din România vor fi restaurate ecologic în următorii ani, în cadrul proiectului european LIFE DiverSEED, o inițiativă ce aduce o abordare inovatoare în sprijinul biodiversității și al comunităților rurale. Proiectul se desfășoară în România și Slovacia și vizează refacerea habitatelor naturale afectate de degradare, prin utilizarea semințelor locale și implicarea directă a fermierilor.
În România, lucrările de restaurare se vor desfășura în trei situri Natura 2000: Sighișoara-Târnava Mare, Dealurile Târnavei Mici-Bicheș și Munții Ciucului. Aici, echipele proiectului vor implementa metode moderne de recoltare și utilizare a semințelor autohtone, cu scopul de a reconstitui compoziția naturală a vegetației pajiștilor. În prezent, în țara noastră nu există pe piață mixuri comerciale de semințe locale, iar LIFE DiverSEED urmărește să dezvolte astfel de amestecuri, adaptate fiecărui habitat în parte, și să stabilească norme clare pentru utilizarea lor.

„Este o inițiativă cu impact dublu – contribuie la conservarea biodiversității și sprijină comunitățile locale, prin implicarea directă a fermierilor și oferirea de soluții sustenabile pentru refacerea terenurilor”, spun reprezentanții Fundației ADEPT Transilvania, coordonatorul proiectului în România.
Printre metodele utilizate se numără combinarea practicilor tradiționale, precum cositul și pășunatul, cu tehnici moderne de însămânțare ecologică și controlul speciilor invazive. Totodată, proiectul va monitoriza populațiile de polenizatori și va propune îmbunătățiri ale schemelor de agro-mediu existente, în colaborare cu autoritățile.
Un element-cheie al proiectului este colaborarea strânsă cu comunitățile locale: peste 50 de fermieri din zonele vizate vor fi implicați în activități de restaurare, formare profesională și cercetare aplicată, dar și în acțiuni educaționale destinate copiilor și tinerilor.

LIFE DiverSEED a început în vara anului 2024 cu activități de planificare și o vizită de documentare în teren, iar în 2025 va continua cu cartografierea habitatelor și testarea primelor mixuri de semințe regionale. Acestea sunt gândite nu doar pentru nevoile proiectului, ci și pentru a fi introduse pe piață, asigurând astfel continuitatea demersului și după încheierea finanțării europene.
Proiectul este implementat în România de Fundația ADEPT Transilvania, în parteneriat cu Milvus Group și Asociația Agri-Cultura-Natura Transilvania.