„Green Deal” vs. securitatea alimentară | Daniel Buda (europarlamentar): „Dacă UE își sufocă propriii fermieri, dar permite importuri mai ieftine din afara blocului comunitar, cine câștigă? Nu fermierii europeni!” / Christophe Hansen: „Trebuie să eliminăm barierele pentru reînnoirea generațională”

Pactul verde european (The European Green Deal) este, probabil, cel mai ambițios program destinat mediului înconjurător la ora actuală. În cadrul UE tendința de a ecologiza toate aspectele vieții economico-sociale este prezentă de multă vreme. De la detaliile vieții de zi cu zi precum înlocuirea paharelor de unică folosință de plastic cu cele de hârtie și a becurilor clasice cu cele economice, trecând prin veșnica goană după alternative ecologice la cambustibilii clasici și până la procese tehnologice modificate pentru a deveni mai prietenoase cu mediul.

Ce-și propune „Pactul verde”?

Pe 11 decembrie 2019, Comisia Europeană făcea publică această strategie pe termen lung cu obiective extrem de ambițioase.

„Încă din prima zi, Comisia s-a angajat pe deplin să transforme UE într-o economie curată, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și competitivă, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris. Pactul verde european a fost conceput ca o busolă a UE pentru atingerea acestor obiective. Scopul său este de a asigura emisii zero până în 2050, făcând din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic din lume”, citim pe site-ul CE.

Cum se va realiza acest lucru? 

Ne întoarcem  la  aceeași sursă :

„În centrul Pactului verde european al Comisiei se află obiectivul de a deveni neutru din punct de vedere climatic până în 2050, obiectiv la care statele membre și Parlamentul European au subscris în unanimitate. Aceasta înseamnă că, până în 2050, UE își va reduce în mod semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, în timp ce emisiile rămase vor fi captate de tehnologie sau de absorbanții naturali de carbon, cum ar fi pădurile.

Printre primele elemente-cheie ale Pactului verde, Legea europeană a climei a intrat în vigoare în iulie 2021 și a conferit caracter obligatoriu angajamentului privind neutralitatea climatică. De asemenea, a stabilit un obiectiv de reducere a emisiilor nete cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Legea prevede, de asemenea, stabilirea unui obiectiv pentru 2040, pentru care Comisia a formulat, în februarie 2024, o recomandare de reducere cu 90 % până în 2040 față de nivelurile din 1990. Stabilirea unor obiective clare oferă certitudine întreprinderilor și investitorilor cu privire la direcția de deplasare și asigură faptul că Europa are o cale clară către obiectivele sale pe termen lung”.

Deși toate statele membre ale Uniunii Europene și-au asumat acest proiect, există destul de multe voici critice. Iar o mare parte dintre acestea vin din domeniul agriculturii.

Care sunt temerile agricultorilor?

Agricultura este o componentă importantă a Pactului. Aceasta este, conform statisticilor, responsabilă pentru 12% din totalul gazelor de seră emise la nivel european. Și, spre deosebire de alte domenii, nu a înregistrat o scădere majoră a acestor emisii. Din 1990 și până acum s-a reușt o scădere de doar 21 de procente.

Principalele surse de poluare din agricultură sunt metanul emis de rumegătoare (puțin peste 40 %), folosirea terenurilor agricole (puțin sub 40%), restul fiind atribuit producerii de efluenți, în special gunoi de grajd.

Criticile aduse acestei strategii pe termen lung au în vedere faptul că, pe de o parte, agricultura nu este nici pe departe cel mai poluator factor în această ecuație, iar pe de altă parte, deși la nivel decalarativ este considerat un sector cheie al Ununii, este bombardat cu tot felul de restricții și cerințe, fără un sprijin echivalent. Asta în condițiile în care femierii din statele membre intră în competiție directă cu produători din afara acstora, care nu numai că nu au atâtea restricții, dar beneficiază și de măsuri de sprijin mult mai eficiente.

„Green Deal impune fermierilor restricții și obligații suplimentare, dar fără a le oferi resursele necesare pentru a face tranziția către o agricultură mai ecologică”

Daniel Buda, europarlamentar și membru al Comisiei pentru agricultură, a declarat pentru G4Food următoarele:

„În teorie, pare o strategie bună pentru un viitor sustenabil, însă, în realitate, impactul asupra fermierilor este mult mai complex și ridică numeroase probleme. Un principiu de bază în orice reformă este că nu poți cere mai mult cu aceiași bani sau chiar cu mai puțini. Green Deal impune fermierilor restricții și obligații suplimentare, dar fără a le oferi resursele necesare pentru a face tranziția către o agricultură mai ecologică. Aceasta este una dintre principalele probleme a acestei politici: o viziune ambițioasă, dar fără o bază financiară solidă. Iar unele dintre măsurile propuse, deși bine intenționate, nu sunt fezabile în realitate. 

Un exemplu clar în acest sens este propunerea Comisiei Europene de reducere a utilizării pesticidelor cu 50% până în 2030. Această propunere a fost blocată în Parlamentul European. Planul inițial prevedea o reducere de minimum 35% pentru țările care utilizau deja puține pesticide și 50% pentru cele cu un consum ridicat. Problema acestei abordări este că nu ia în considerare diferențele semnificative dintre statele membre în ceea ce privește consumul actual de pesticide.De exemplu, România folosește în medie 640 de grame de pesticide pe hectar, o valoare mult sub media europeană de 2.200 de grame pe hectar. Comparativ, țări precum Olanda utilizează 8.000 de grame pe hectar. Chiar și în cazul unei reduceri de 50%, Olanda ar rămâne la un consum de 4.000 de grame pe hectar, ceea ce înseamnă de șase ori mai mult decât consumul actual din România! O astfel de măsură ar afecta grav țările cu un consum deja redus, precum România”.

„Reducerea emisiilor de GES nu este neutră nici economic, nici social: are un cost”

Sandrine Levasseur, cercetător în cadrul Observatorului Economic Francez, remarca, într-un interviu acordat paltformei SciencesPo.fr :

„(…) UE a stabilit obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră atât pentru întreaga Uniune, cât și pentru sectoarele individuale (transport, industrie etc.). Pentru unele sectoare, inclusiv agricultura, UE a definit contribuția fiecărei țări la acest efort pe baza nivelului de bogăție măsurat prin PIB-ul pe cap de locuitor (pornind de la principiul că țările bogate trebuie să contribuie mai mult) și a unei analize a rentabilității (bazată pe criterii mai vagi, care urmăresc să mențină securitatea alimentară relativă pentru fiecare stat membru).

Reducerea emisiilor de GES nu este neutră nici economic, nici social: are un „cost”, iar dincolo de standardele de viață inegale, țările UE diferă și în ceea ce privește structurile și practicile agricole. Pe scurt, agricultura din Europa de Vest este intensivă, adică folosește masiv îngrășăminte și pesticide, este puternic mecanizată și are randamente ridicate sau foarte ridicate. În schimb, în țările est-europene din fostul bloc sovietic, agricultura utilizează mai puține inputuri chimice și este mai intensivă în muncă. Ocuparea forței de muncă în agricultură reprezintă aproape 15% din totalul forței de muncă în România și 9% în Polonia, comparativ cu 1,2% în Germania și 2,6% în Franța. Randamentele din Europa de Est nu sunt slabe, dar sunt mai mici decât în Vest. Prin urmare, impunerea acelorași obiective de reducere a emisiilor de gaze de seră în sectoarele agricole care funcționează la niveluri atât de diferite ar afecta disproporționat în mod negativ membrii estici ai UE și ar pune în pericol securitatea lor alimentară”.

Mai mult decât atât, diferențele de nivel de emisii nu sunt datorate numai stadiului tehnologic al agriculturii, ci și preponderenței unuia sau altuia dintre sectoarele agricole în diferite state. 

Sandrine Levasseur folosește ca exemplu Franța și Italia. Deși ambele țări contribuie cu aproximativ 18 procente la valoarea agriculturii unionale, Franța produce un nivel dublu de gaze de seră comparativ cu Italia. Și asta datorită ponderei pe care creșterea vitelor o are în agricultura din hexagon.

„Țările mai dezvoltate au obiective de reducere a emisiilor mai ambițioase, în timp ce statele cu economii mai fragile beneficiază de ținte mai moderate”

Europarlamentarul Daniel Buda remarcă, la rândul său:

„În teorie, organismele europene au mecanisme pentru a adapta normele de aplicare în funcție de realitățile fiecărui stat membru, dar în practică, acest lucru este limitat. 

Regulamentul privind Repartizarea Eforturilor (Effort Sharing Regulation – ESR), care stabilește ținte naționale diferențiate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, pe baza PIB-ului pe cap de locuitor. Această abordare recunoaște diferențele economice dintre statele membre și oferă un grad de flexibilitate în implementare. De exemplu, țările mai dezvoltate au obiective de reducere a emisiilor mai ambițioase, în timp ce statele cu economii mai fragile beneficiază de ținte mai moderate. Deși în ESR se recunosc particularitățile naționale, în multe cazuri, măsurile sunt impuse fără consultarea suficientă a fermierilor, agricultorilor sau a mediului de afaceri, ceea ce poate duce la aplicarea unor reguli care nu reflectă realitățile locale.″

Unde se situează agricultura românească în raport cu cerințele Pactului Verde?

Din partea Comisiei Europene, răspunde la întrebare G4Food Mihail Dumitru, director adjunct al Direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală:

„Cel mai recent raport intermediar al Comisiei privind politicile climatice afirmă că emisiile de GES ale României au depășit alocările anuale de emisii ESR în 2022 și 2023 și se preconizează o situație similară în contxtul menținerii planului de măsuri actual. 

Raportul indică, de asemenea, că România ar fi în măsură să își atingă obiectivul ESR pentru 2030 („ținta Pactului verde”) dacă ar pune în aplicare politici și măsuri suplimentare (scenariul „WAM”).  

Trebuie remarcat faptul că proiecțiile utilizate pentru această evaluare datează din 2023. Este posibil ca acestea să nu fi luat încă pe deplin în considerare efectul măsurilor din plaja strategică a României în cadrul politicii agricole comune și al altor politici și măsuri naționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură”.

Există soluții care să permită aplicarea acestui plan ambițios fără a aduce bătrânul continent în imposibilitatea de a-și asigura nevoile de hrană?

Temerile producătorilor nu sunt de neglijat, mai ales în actualul context economic și politic. Europarlamentarul Daniel Buda avertizează:

„În prezent, Uniunea Europeană pierde teren în fața Chinei și SUA, care adoptă politici economice mai flexibile și oferă subvenții generoase pentru industrie, agricultură și energie. În schimb, UE impune reguli stricte și costuri suplimentare companiilor sale, ceea ce le face mai puțin competitive. 

SUA și China investesc masiv în propriile industrii, oferind subvenții generoase, în timp ce UE impune taxe și restricții suplimentare asupra producătorilor europeni. Dacă nu revizuim aceste politici, Europa riscă să devină un simplu consumator de tehnologii străine, în loc să fie un lider industrial. 

Multe întreprinderi mici și mijlocii din Europa nu își permit costurile tranziției verzi, iar ajutorul financiar din partea UE este insuficient sau prea birocratic. 

Dacă UE își sufocă propriii fermieri, dar permite importuri mai ieftine din afara blocului comunitar, unde regulile sunt mai relaxate, cine câștigă? Nu fermierii europeni! Și cu siguranță pe termen mediu și lung nici consumatorii!”.

„Farm to Fork poate funcționa cu adevărat, dar numai dacă există implicare concretă din partea autorităților locale”

Una dintre soluțiile propuse de Comisie este un concept care un este de loc nou: From farm to fork. Sau, în varianta românească în discuție în urmăcu niște ani: de la fermă la furculiță.

„Într-adevăr, Farm to Fork susține lanțul scurt de aprovizionare, un concept cu care suntem cu toții de acord. Este benefic atât pentru fermieri, care își pot valorifica mai bine produsele, cât și pentru consumatori, care au acces la alimente proaspete, de calitate și la prețuri accesibile. 

De exemplu, la Cluj, acest concept a fost pus în practică prin inițiative locale de succes. Primarul Emil Boc a sprijinit dezvoltarea piețelor volante, unde producătorii locali își pot vinde săptămânal produsele direct consumatorilor. Acest model a oferit fermieriilor din zonă o oportunitate reală de a-și valorifica producția fără intermediari, iar consumatorii au acces la produse proaspete și de calitate. 

De asemenea, la nivel județean, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a susținut programul „Produs de Cluj”, o inițiativă care promovează producătorii locali și le oferă vizibilitate în piețe și târguri organizate special pentru ei. Acest tip de sprijin demonstrează că Farm to Fork poate funcționa cu adevărat, dar numai dacă există implicare concretă din partea autorităților locale. 

Aș putea spune, după modelul de la Cluj, că acest sistem este un succes, dar acest lucru nu se întâmplă peste tot în România. În multe alte orașe și județe, fermierii nu au acces la astfel de piețe sau programe de susținere, ceea ce înseamnă că Farm to Fork rămâne un ideal greu de atins pentru mulți producători locali. 

Pentru ca acest model să devină un succes la nivel național sau european, trebuie să existe investiții concrete în piețe locale, sprijin pentru fermieri și politici care să faciliteze accesul direct la consumatori. Dacă autoritățile locale și centrale ar replica inițiativele de la Cluj în toată țara, am putea vorbi de un adevărat succes”, este de părere Daniel Buda, europarlamentar.

Christophe Hansen: „Pentru a atrage generațiile viitoare, nu avem nevoie doar de venituri și investiții, ci trebuie să eliminăm barierele pentru reînoirea generațională”

Atenția și sprijinul acordate fermelor de familie și celor mici și mijlocii este îmbrățișată, cel puțin în parte, și de membrii Comisiei Europene.  

Recent, Christophe Hansen, comisar pe probleme de agricultură și alimentație în cadrul structurii amintite, a prezentat presei și publicului un document intitulat „Viziune asupra agriculturii și alimentației”. Această inițiativă este menită a răspunde cu măsuri concrete temerilor celor implicați în agricultura europeană.

În cadrul conferinței de presă dedicate acestui eveniment, comisarul remarca:

„Viziunea se axează pe patru domenii prioritare.

Aceasta se traduce în acțiuni concrete:

• mai multă echitate și profitabilitate,
• politici mai simple, mai agile și bazate pe inovație, care să susțină competitivitatea și reziliența,
• abordări prietenoase cu natura și clima, care să recompenseze fermierii,
• o generație de europeni care să aprecieze produsele alimentare europene și zonele rurale.

Permiteți-mi să evidențiez câteva aspecte cheie. Voi începe cu o întrebare simplă: dacă aș fi un tânăr care ia în considerare această profesie, ce m-ar atrage spre ea? Veniturile reduse, condițiile dificile de muncă, riscurile și incertitudinile cauzate de evenimentele climatice și situația geopolitică pun, fără îndoială, în pericol viitorul agriculturii.

Prin urmare,

Echitatea și predictibilitatea sunt esențiale dacă dorim să atragem o nouă generație de fermieri. Modul în care sunt remunerați fermierii și veniturile pe care le obțin determină percepția lor asupra profesiei. Piața joacă un rol crucial: cu toții suntem de acord că nu dorim ca fermierii noștri să vândă produse sub costul de producție. Plata echitabilă pentru munca echitabilă! Sprijinul public pentru venituri rămâne, de asemenea, un colac de salvare pentru mulți fermieri și acesta va continua în viitoarea PAC, într-un mod mai direcționat. De asemenea, dorim să stimulăm adoptarea inovațiilor și a noilor modele de afaceri, precum bioeconomia, ca sursă complementară de venit.

Pentru a atrage generațiile viitoare, nu avem nevoie doar de venituri și investiții, ci trebuie să eliminăm barierele pentru reînnoirea generațională. Mai târziu, anul acesta, voi prezenta o Strategie pentru Reînnoirea Generațională pentru a aborda obstacolele precum accesul fermierilor la terenuri, capital și competențe. Vom colabora strâns cu statele membre pentru a concepe un set de recomandări și putem face mai mult prin măsuri naționale, precum stimulente fiscale sau scheme de pensionare.

În plus, în timp ce fermierii cer o plată echitabilă, ei solicită și o concurență globală corectă. Fermierii noștri și sectorul agroalimentar au nevoie de condiții de concurență echitabile. Aceasta înseamnă o aliniere mai strictă a standardelor de producție pentru importuri. 

De exemplu, pesticidele: principiul pe care îl prezentăm astăzi este clar: cele mai periculoase pesticide interzise în UE din motive de sănătate și mediu nu ar trebui să fie permise înspre UE prin produse importate. Aceasta răspunde, de asemenea, apelurilor din partea cetățenilor, societății civile, organizațiilor fermierilor și instituțiilor politice. Ei cer schimbare. Și o vom livra. Lucrul începe imediat, anul acesta. 

Ca întotdeauna, acțiunea noastră va fi ghidată de pragmatism, respect pentru obligațiile internaționale și dialog”.