Sursa foto: colaj foto
Suntem în Ajun de Crăciun, iar îndemnul liric al versurilor rituale spune să dăm colindătorilor covrigi, nuci și mere. Copilăria mea urbană și comunistă a fost lipsită de această triadă tradițională, dar nu și de un alt simbol al sărbătorilor de iarnă, de import, dar bine înfipt în ceremonialul darurilor din această perioadă: portocalele (și bananele).
Cei trecuți măcar un pic (cum e și cazul meu) prin comunism știu exact despre ce vorbesc. Portocalele erau destul de rare, greu de procurat, dar ceva mai comune decât alte trufandale venite de peste mări și țări. Mirajul lor a fost exacerbat de penuria socialistă a ultimelor decenii de dinainte de 1989, iar bunicii și străbunicii noștri (cei de la orașe) își aminteau o anume abundență a citricelor în piețele marilor și micilor orașe. Au fost perioade când, dacă nu erai sărac lipit pământului, îți permiteai, fără vreo gaură semnificativă în buget, să cumperi portocale.
De exemplu, în 1877, în ciuda războiului, era „belșug si ieftinătate ca în basme: se mânca pentru doi lei masa la birturi bune, cam 90, 100 și 120 lunar cu abonament, iar în casă, o familie obicinuită, mânca o zi întreagă dintr’o coșniță ce nu costa de multe ori nici patru lei”. Să vedem și paritatea de la piața de atunci:
Puiul de găină 50 bani, găina 80 bani, rața 80, gâsca 1,20-1,50, curcanul 2,50-3,50, iepurele 3 lei, peștele sărat 20-40 bani, proaspăt 0,80-1 leu-1,50 si 2 lei, oul 0,5 si 0,10 bani, laptele 0,20 bani, smântâna 0,40, untul 2 lei, portocalele 10 la leu.
Ceva mai târziu, în Bucureștiul anului 1906 găsim la piață chitre – 1,4 lei kilogramul, lămâi 13 buc – 1leu kilogramul, rodii – 70 de bani kilogramul. Prin comparație, o rață costa 2,5 – 3 lei perechea, gâsca 5-6 lei tot perechea, laptele (de vacă) 0,40 lei litrul, smântâna între 0,80 și 1,60, untul 2,5, oul 0,75.
De la Brâncoveanu la Kogălniceanu
În epoca Brâncovenească (pe la 1700) găsim citrice: lâmâie, naramză dar și un alt fruct exotic precum rodia.
Dacă ne uităm în documentele din volumul „Istoria comerțului la români, mai ales băcănia” o să observăm că în corespondența negustorilor de la 1700 și începuturile anilor 1800 apar frecvent lămâile, dar mai ales zeama de lămâie.
„În catalogul vămilor pe leatul 1784 Ghenarie 3 după care are a urmat orănduitul vameș a vămuit mărfurile” găsim mia de lămâi taxată cu 16 bani iar mia de portocale cu 112.
Tot înainte prin preajma anului 1800, cofetarii bucureșteni importau „coji de lămâi, de portocale și de naramze”. Pe la mijlocul secolului al XIX, în casa boierească a unui „Conaș” (se bănuiește că e vorba de Iancu Otetelișanu) găsim pe listele de cumpărături zilnice chitrele, iar din adnotările bucătarului Florea, ce muncea cu simbrie în casă, mai aflăm că: „în sezonul rece, fructele preferate sunt «potocalele și lămâile»”
În 1841, Mihail Kogălniceanu și Constache Negruzzi publicau, la Iași, cea mai veche carte de bucate din Moldova din care nu lipsesc rețetele cu portocale. Avem două zalatine și un consome, dar care pe atunci nu avea înțelesul de astăzi”.
„Consome. Ia jumătate ocă lapte, bate înuntru 16 gălbănuşuri ouă, pune coajă rasă de la două portocale şi zahar pre cât voieşti de dulce; o bate bine şi apoi prin o sită o toarnă în calup; pui calupul acoperit în apă fierbinte şi-l laşi să fearbă trei sferturi de ceas; apoi o răstoarnă pe farfurii, o presări cu festici tăiate şi caldă, o dai la masă.”
Campioni la export
Asta era pe timpuri. În prezent pare că stăm bine de tot în ceea ce privește exportul (da, ați citit bine, export!) citricelor. Citisem mai demult pe undeva cum România devenise pe timpul comunismului unul dintre cei mai mari exportatori de banane din lume. Chiar dacă sună imposibil, nu e deloc așa și totul ține de o inginerie financiară.
Pe când aveam flotă comercială făceam destule schimburi cu țări care produc fructe exotice. Le dădeam, de exemplu, fier și luam (troc) banane și citrice la schimb. Treceam fructele pe acte românești și le „exportam” (transportam) în țările dispuse să plătească bani pe ele.
Nici acum nu suntem departe, datorită portului Constanța, unde ajung multe nave încărcate cu banane, citrice, nuci exotice etc. Ele sunt contabilizate în stocul firmelor românești, dar multe dintre ele iau calea exportului.
„Potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică în 2014, exporturile de banane, portocale, mandarine şi kiwi au ajuns la o valoare de 1,9 milioane de euro. În timp ce exporturile de fructe româneşti (mere, pere, cireşe şi vişine) au totalizat 2,86 milioane de euro”. „În anul 2017, România a reușit să exporte în țări precum în Albania, Bulgaria sau Italia nu mai puțin de 170 de tone de banane și 130 de tone de nuci de cocos sau nuci de caju”. Tot în 2017 am exportat „370 de mii de tone de portocale, mandarine și lămâi, mai multe decât roșiile pe care le găsim din belșug în serele agricultorilor. În cantități ceva mai mici, România exporta și cafea, curmale, ananas, avocado sau mango”.
Ionel Teodoreanu și festinul cu portocale
În decembrie 1920, Ionel Teodoreanu își făcea debutul în lumea culturală cu o traducere din Maxim Gorki, fiind plătit înzecit față de așteptări. Ce a făcut cu banii? De 20% din întreaga sumă primită a cumpărat portocale: „Mă așteptam la cinci sute de lei, foarte prețioși. Dar domnul Ibrăileanu, cu un aer de Moș Crăciun mucalit, a numărat cinci mii… Îmi venea să sar pe masa redacției făcând o roată de tumbe, să dansez pe acoperișul palatului, să cânt în gura mare.
Dar am făcut o altă nebunie. Am luat cea mai mândră trăsură cu doi cai, m-am dus în piața Sfântul Spiridon, am cumpărat de o mie de lei portocale de la Anisia și am venit spre casă ca o corabie mediterană: numai aur și arome, urmărit de toate albinele, constelat. Acasă am țipat să se deschidă toate ferestrele. S-au deschis. Ai casei și servitorii s-au îmbulzit la ferestre. Și una câte una portocalele au zburat înăuntru.
Râdea birjarul. Râdeau vecinii, râdeau obrajii din casa cu portocale, râdea toată tinerețea mea și râdea deasupra cerul ei. A râs și domnul Ibrăileanu”.
Tot prin Iașiul prebelic și interbelic, în comunitatea evreiască portocalele erau la mare căutare: „Mai fiecare copil purta în buzunar o portocală, de la bunicul, pe care, din când în când o mirosea, o ducea la gură ca într-un sărut, și răzgândindu-se, o punea înapoi, ținând s-o mai păstreze. (…) Portocalul dând mai întâi rodul și apoi făcând frunzele, reprezenta talismanul speranței viitoare în Țara Sfântă, care creștea odată cu ei, umplând sufletele”
Câteva date despre portocale
Portocalul dulce (Citrus sinensis) este un arbore fructifer de mărime mijlocie, dar în condiții optime poate ajunge la 13 m înălțime, are coroana mare, rotundă sau piramidală, cu frunze ovale de 7–10 cm cu margine dreaptă și ramuri care uneori au spini mari de 10 cm.
Portocalul are origine în India, Pakistan, Vietnam, sud estul Chinei și a fost adus de arabi în occident. În sanscrită se numea nâranga. Din India a trecut în Arabia unde se numea naranj și apoi în sudul Franței, numit naurange (pronunțat noránsh).
Apoi în engleză și franceză s-a transformat în orange. Nu în toate limbile se folosește acest nume, în olandeză se numește „sinaasappel” „măr chinezesc”.
În limba română denumirea pomului fructifer portocal provine de la denumirea fructului său, portocală, împrumutată din limba greacă modernă portokálli.
