Guvernul amână, din nou, programul „Mierea în școli” / Programul nu va fi funcţional nici în 2025, deşi se vorbeşte despre implementarea sa de 18 ani şi există în acest sens o lege promovată în Parlament

miere, romania, bulgaria, ucraina, china Sursa foto: Pixabay / Gasfull

Un proiect al ordonanței „trenuleț” obținut de G4Food, care stabilește cadrul măsurilor fiscale ce se aplică în anul 2025, arată că se suspendă aplicarea Legii 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional. De altfel, nu este prima dată când Executivul ia această măsură. Legea a fost adoptată din 2006, dar, în fiecare an, Guvernul a amânat termenul de intrare în vigoare al actului.

Programul „Mierea în școli”, care ar fi trebuit să ajute apicultorii români și să crească consumul de miere, nu va fi funcțional nici în 2025, deși există o lege în acest sens de aproape 18 ani.

„În perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din învățământul primar de stat, privat și confesional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare”, stabilește Art. XVI din Ordonanța „trenuleț”.

Vezi detalii

Documentul Ordonanței „trenuleț” este la stadiul de proiect și ar mai putea fi modificat. Planul era ca acest document să fie elaborat și aprobat de viitorul Guvern, însă negocierile politice dificile din ultimele zile întârzie formarea noului Executiv.

Numele „ordonanța trenuleț” provine din modul în care această ordonanță este aprobată și adoptată, adesea la sfârșitul anului, într-un ritm accelerat și cu multe prevederi incluse. Este o metaforă care face referire la faptul că documentul final seamănă cu un tren format din multe „vagoane” – articole sau măsuri legislative.

Acest tip de ordonanță include, de obicei, modificări legislative din diverse domenii, fără o legătură evidentă între ele, toate fiind „legate” într-un singur document pentru a fi adoptate simultan și care au drept scop final stabilirea cadrului măsurilor fiscale ce se aplică în anul următor.

Prin programul „Mierea în școli” s-ar putea livra circa 3.000 de tone anual, un borcan pe lună pentru fiecare elev

Problemele de implementare ale programului „Mierea în școli” au fost un subiect continuu de discuție în ultimii 18 ani, iar autoritățile și apicultorii români se confruntă cu o serie de provocări ce țin de controlul calității și de integrarea eficientă a produselor autohtone în acest program național.

„Consumul de miere, din datele Institutului Naţional de Statistică, creşte an de an, dar din ceea ce ne dăm noi seama nu prea e aşa. Nu avem consum mediu de aproape un kilogram de miere pe locuitor anual, pentru că în România consumul de miere a scăzut în ultimii doi ani. Eu cred că avem undeva între 600 şi 750 de grame pe om anual şi problema este că nu promovăm deloc mierea, programul „Mierea în Şcoli” despre care vorbim din 2006 şi unde s-ar putea livra cam de 3.000 de tone anual, un borcan pe lună pentru fiecare elev”, spunea Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, în septembrie 2024, citat de Agerpres.

Chiar și cu sprijinul mult așteptat de apicultori și părinți, programul întâmpină dificultăți legate de pregătirea sectorului apicol pentru a respecta standardele de calitate.

„Modalitatea pe care am găsit-o pentru derularea programului „Mierea în şcoli” era de a o pune în borcan şi să o poată consuma acasă cu familia, nu să dăm o doză în fiecare zi. Nu am ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte modul de a controla această miere, dacă vine din stupinele româneşti locale, pentru că asta ne doream să dezvoltăm”, spunea, în același context, Daniel Botănoiu, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului.

Lipsa unui laborator de referinţă naţional care să efectueze analize pentru mierea importată din afaceri externe, una dintre probleme

În ciuda acestor obstacole, autoritățile continuă să caute soluții pentru implementarea programului. De asemenea, un pas important ar fi înființarea unui laborator de referinţă naţional care să efectueze analize pentru mierea importată din țări precum China și Ucraina, mierea de calitate inferioară punând presiune pe apicultorii români.

În martie 2024, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunțat că, în România, s-ar putea înființa un laborator de referinţă la nivel naţional care să efectueze analizele pentru mierea importată din afara UE, însă acest lucru nu s-a concretizat, deocamdată.

Ce prevede programul „Mierea în școli”

Programul „Mierea în școli” este o inițiativă destinată să sprijine atât apicultorii, cât și părinții, devenind un instrument legislativ important încă din 2006, odată cu adoptarea Legii nr. 509/2006. Acasta prevede acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolarii și elevii din învățământul de stat și confesional din ciclul primar. În 2018, legea a fost modificată prin Legea nr. 325/2018, care a adus modificări importante în cadrul reglementărilor, potrivit AgroInteligența.

Dacă ar fi implementat, programul ar garanta acordarea gratuită a unui supliment de miere polifloră pentru preșcolari și elevii din învățământul primar din școlile de stat, private și confesionale, într-o cantitate de până la 350 de grame pe lună.

Responsabilitățile autorităților naționale sunt distribuite între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Educației Naționale. La nivel local, implementarea programului ar trebui coordonată de consiliile județene, care se ocupă de achiziționarea mierii de albine poliflore și de gestionarea procedurilor necesare în conformitate cu reglementările legale.

Mierea care ar trebui distribuită școlarilor trebuie să fie de tip poliflor, ambalată în borcane de 250 ml cu capac verde, etichetat cu hologramă de certificare a calității, provenind exclusiv din stupinele autorizate conform normelor legale în vigoare și achiziționată prin lanțuri scurte de aprovizionare. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ar trebuie să se ocupe de controale periodice pentru a asigura calitatea mierii distribuite prin acest program.

De asemenea, legea prevede și că achiziționarea și distribuirea mierii în unitățile de învățământ pot fi gestionate de consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, cu sprijinul direcțiilor pentru agricultură județene și ale municipiului București.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *