Pomicultorul Dan Ionescu din comuna Voinești, județul Dâmbovița, unde se află cel mai mare bazin pomicol din sudul României și unul din cele mai productive din țară, a fost nevoit în perioada iulie – august a acestui an să care apă cu cisterna pentru a uda o parte din livada sa.
”Lucrez în total 20 de hectare de plantație de pomi. Vreo 8 hectare le irig cu ajutorul unei instalații prin picurare, având ca sursă de apă niște puțuri forate la mică adâncime. Din cele 12 hectare neirigate am reușit să ud vreo 2-3 hectare cu apa transportată cu cisterna. Restul, de 9-10 hectare au fost neirigate: merele nu s-au dezvoltat mai mult decât o măslină, nici nu le-am mai cules, le-am lăsat să cadă pe pământ”, a declarat Dan Ionescu pentru G4Food.
Apă de la puțul comunal
Pomicultorul din județul Dâmbovița a amplasat patru bazine de 1000 de litri fiecare pe platforma unui camion și s-a deplasat într-un punct din comună unde Primăria Voinești a forat un puț pentru fermierii locali. Aceștia își încarcă cisternele cu apă și se duc apoi să ude plantațiile de pomi fructiferi, în zilele secetoase.
”Seceta a fost resimțită în lunile iulie și august. Am fost nevoit să merg cu camionul cu cele patru bazine pe platformă să le umplu cu apă la puțul primăriei. Încărcatul durează câteva minute și apa este gratuită. Am transportat cam 12.000 de litri pe zi. Metoda asta nu este una eficientă. Distribuim apa cu un furtun la fiecare pom, dar dacă sunt crăpături adânci se scurge acolo și nu la rădăcina pomului. Sunt și zone unde pur și simplu nu poți să ajungi cu camionul, fiindcă este pantă”, a precizat Ionescu, fermier și președinte ale Cooperativei Frutis Voinești
Mai toți fermierii din Voinești au recurs la irigarea pomilor cu cisterna, dar numai în zonele plate, de apropierea locuințelor.
Pomicultorul Dan Ionescu a susținut că este pentru prima oară când recurge la irigarea cu ajutorul unei cisterne umplute la un puț comunal. Până în acest an, a plouat la Voinești suficient cât să nu fie nevoie de utilizarea unei surse de apă din afara fermei. Această situație indică, de fapt, gravitatea situație climatice. Zilele secetoase au fost mai numeroase decât în anii anteriori și au pus fermierii în dificultate.
”A fost o vară extremă. S-a cărat apă mai ales pe lângă casă. Oamenii au încercat să salveze o parte din producție sau să salveze pur și simplu livada. A fost pericol de uscare a pomilor. Nu se mai pune problema că faci producție mai mică: te temi că pierzi pomii care să facă producție”, a subliniat pomicultorul din Voinești.
Producția de mere în 2024
Au fost însă și pomi mai rezistenți: cei care sunt altoiți pe portaltoi sălbatic, ”fiindcă au rădăcinile mai adânci, coboară până la 2 m”.
Ar fi aceasta soluția, altoirea pe portaltoi sălbatic? Dan Ionescu respinge o astfel de soluție: ”Cine ar recolta așa ceva? Pomii ar fi foarte înalți și ar intra foarte greu pe rod. Este nevoie de plantații tinere, cu pomi de vigoare mică și dotate cu sistem de picurare prin irigare și cu plasă antigrindină”.
Pentru un sistem de irigare prin picurare, eficient și în pantă, trebuie însă sursă de apă și sursă de electricitate: ”Sunt situații în care nu ai apă, nici dacă forezi la 80 de metri”. Fermierul ne-a declarat că producția de mere la hectar în livada sa este anul acesta în medie de 20 tone: ”Sunt hectare de unde nu am cules nimic, dar și hectare unde am avut o producție de 60-70 de tone. Nu pot să spun că este un an chiar rău”.
Fonduri europene
Dan Ionescu a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR ) un proiect pentru reconversia a 3,5 ha de livadă. Proiectul a fost aprobat, fermierul trebuie să contracteze un împrumut bancar pentru a acoperi o co-finanțare de 35%:
”Valoarea totală a proiectului este de 300.000 de euro, eu trebuie să pun peste 100.000 de euro. Trebuie să obțin un împrumut de la o bancă. Proiectul include și sistem prin picurare și o plasă antigrindină”.
Fermierul a inaugurat anul trecut un depozit de fructe cu o capacitate de 1000 de tone. Unitatea de depozitare și ambalare a fost construită tot cu ajutorul fondurilor europene, cărora li s-a adăugat și contribuția proprie: ”Depozitul îmi permite să cumpăr mere și de la alți producători. Le plătesc marfa când încasez banii de la clienții mei. Livrez pe platformele Profi și Carrefour. Sunt bucuros că am achitat tot ce am avut de achitat pentru anul trecut. Eu vând hypermarket-urilor cu 3 lei/kg până la 3,50 lei/kg”.
În depozitul lui Dan Ionescu din Voinești, se află în prezent 1000 de tone de mere, din care 400 de tone sunt din producție proprie.
Seceta a fost inamicul numărul 1 pentru mulți fermieri români, din zone neirigate. Lipsa ploilor timp de mai multe luni a pus agricultorii în dificultate, obligându-i să caute soluții de moment, nu întotdeauna eficiente.