Cu sprijinul clienților săi, Lidl România investește 2,65 milioane de lei în educație de calitate prin programul Teach for Romania

Ilustrare comunicat de presa Sursa: Lidl România

Lidl România anunță rezultatele campaniei „Înapoi la școală”, desfășurată în perioada 12 august – 1 septembrie 2024, în urma căreia donează 2,65 milioane de lei către Teach for Romania, cu 1,15 milioane de lei mai mult față de anul anterior. Suma donată de retailer va contribui la extinderea programului la nivel național, prin creșterea rețelei de profesori și dezvoltarea de noi resurse educaționale. În noul an școlar, prin sprijinul oferit de Lidl România, 277 de profesori și 400 alumni din cadrul organizației vor ajunge în 32 de județe din România și vor ajuta concret peste 35.000 de copii care provin din medii vulnerabile să își continue studiile și astfel să aibă șanse egale la un viitor mai bun. 

Peste 10% din cohorta Teach for Romania este susținută direct de către Lidl România  

Accesul la o educație de calitate, relevantă, pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin, este, în continuare, o provocare a societății românești. Diagnosticul de țară, publicat de Banca Mondială în 2023, arată că decalajele au crescut, iar performanța generală a sistemului de învățământ rămâne foarte joasă. Potrivit acestui raport, pentru a elimina decalajul de învățare față de colegii lor din București-Ilfov, elevii din restul țării ar avea nevoie, în medie, de peste doi ani de școlarizare suplimentară. Motivația și nivelul de pregătire a oamenilor de la catedră rămân unii dintre cei mai importanți factori care determină succesul școlar al copiilor și sunt o resursă cheie pentru dezvoltarea societății românești. 

Prin recrutarea și formarea unei rețele de oameni motivați și pregătiți, Teach for Romania aduce în școlile publice din mediile defavorizate nu doar profesori și învățători, ci adevărați catalizatori ai schimbării. Astfel, prin sprijinul oferit de Lidl România, în 2025, o comunitate de peste 277 de cadre didactice și manageri de școli și 400 de alumni Teach for Romania vor putea schimba viața copiilor din aceste medii. Dintre aceștia, cel puțin 100 de cadre didactice și manageri școlari vor lucra în regiunea Moldovei. În total, peste 10% din rețeaua Teach for Romania, la nivel național, va fi sprijinită direct de către Lidl România, în anul 2025. 

35.000 de copii din medii vulnerabile au șanse egale la un viitor mai bun prin educație 

În sălile de clasă unde predau acești profesori, se nasc noi orizonturi pentru copii care, altfel, ar fi putut rămâne în umbră. Rezultatul este un ecosistem educațional în continuă evoluție, unde fiecare elev, indiferent de punctul de plecare, găsește instrumentele, sprijinul și încurajarea necesare pentru a-și construi propriul drum spre succes. În următorii doi ani, cu ajutorul profesorilor sprijiniți de Lidl România, vor fi ajutați peste 35.000 de copii la nivel național, care provin din medii defavorizate, să aibă șanse egale pentru un viitor mai bun, prin educație. Dintre aceștia, peste 15.000 de copii provin din Regiunea Moldovei. 

Noi resurse educaționale, adaptate la nevoile elevilor care provin din medii vulnerabile 

În anul școlar 2024-2025, cu resursele financiare direcționate de Lidl România, Teach for Romania își propune consolidarea unui program STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) inovator, adaptat nevoilor specifice ale copiilor din mediile defavorizate. Această abordare vizează nu doar îmbunătățirea performanțelor școlare, ci și pregătirea elevilor pentru provocările și oportunitățile viitorului.  

În plus, Lidl devine partenerul principal al platformei MENTO, o inițiativă care își propune să ofere sprijin relevant pentru cel puțin 2.000 de specialiști din sistemul educațional. Platforma va face accesibile resursele de formare generate de Teach for Romania și va fi o resursă utilă în special pentru profesorii care aleg să lucreze în școli vulnerabile. 

De 8 ani, Lidl România sprijină organizația Teach for Romania în dezvoltarea unui sistem educațional incluziv, de calitate, în care cadrele didactice sunt pregătite să răspundă nevoilor tuturor elevilor din România. Datorită sumei pe care retailerul o donează în 2024 în urma campaniei „Înapoi la școală”, investiția totală din cadrul parteneriatului depășește 13 milioane de lei. 

Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, parte din rețeaua globală Teach for All prezentă în peste 60 de țări, care caută și pregătește oameni valoroși, cu sau fără experiență anterioară de predare, pentru a deveni profesori în învățământul de stat, pentru copiii din medii vulnerabile. În acest mod, organizația contribuie la asigurarea unei educații de calitate. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *