România ar putea avea, în Marea Neagră, ferme cu midii, stridii și specii de pești mediteraneeni, arată Știrile PRO TV. Apele Române au anunțat deschiderea licitației pentru 28 de perimetre marine. Bulgarii derulează această activitate de zeci de ani și recoltează anual zeci de mii de tone de produse marine.
Cele 28 de puncte unde vor funcționa fermele de acvacultură se află în largul mării, la nord de Capul Midia, lângă Mamaia, precum și între Agigea și Jupiter. Perioada de concesiune va fi pe 20 de ani, iar prețurile de închiriere pleacă de la 15.000 până la 45.000 de lei pe un ha de luciu de apă. În total vor fi concesionate 166 de ha.
O fermă marină va avea între 3 și 5 ha. Vor putea fi crescute midii, stridii, dar și pești mediteraneeni precum dorada, lupul de mare sau păstrăvul somonat, stridia japoneză, o delicatesă cerută de restaurantele de lux. „Cresc destul de repede, în doi ani pot fi puse pe masă”, a declarat Victor Niță de la Institutul de Cercetări Marine Constanța pentru Știrile PRO TV.
Ulterior concesiunii va fi necesară o investiței de minim 50.000 de euro pe ha pentru obținerea unei producții corespunzătoare. Investiția se amortizează după cel puțin 3-4 ani.
Restaurantele din România aduc midiile și stridiile în principal din zona bulgară, unde există 100 de ferme de acvacultură, cu o producție de peste 20.000 de tone anual. Cele mai mari producătoare de midii și stridii la Marea Neagră sunt Turcia, Bulgaria, Federația Rusă și Georgia. România se află în prezent pe ultimul loc.